Search

label/Dominus - search results

If you're not happy with the results, please do another search

Deja este arhicunoscut faptul ca sediul de campanie al Presedintelui suspendat al Republicii se gaseste pe str. Comanita nr. 9, in sectorul 2 al Capitalei – o zona rezidentiala, linistita, cu case din primele decenii ale secolului 20.

Toate bune si frumoase, numai ca aici s-a petrecut o crima de patrimoniu. Casa initiala de la nr. 9 a disparut! Fisa de pe casecareplang.ro descrie astfel situatia imobilului:

Construcție ce face legătura între strada Comănița și Domnița Ruxandra cu două fațade peste care a trecut timpul diferit. Una a rămas neschimbată, dar degradată de lipsa de îngrijire, în timp ce cealaltă a avut parte de intervenții ce au marcat profund întreaga imagine. Pe o parte au reușit să se păstreze ancadramentele cu motive geometrice intricate de inspirație orientală, detaliile din zona cornișei, în timp ce pe cealaltă au fost pur și simplu distruse. Jumătatea dinspre strada Comănița a fost demolată.

Cert este ca imobilul initial, cu un singur cat, a fost suprainaltat si modificat, devenind parterul blocului care poate fi vazut in prezent. Evident, fatada a pierdut absolut toate ornamentele initiale, dar pozitia casei vechi se poate ghici daca privim la amplasarea ferestrelor si usii. In rest, noua constructie este o nulitate inutila, o palma data arhitecturii si foarte in ton cu epoca actuala.

Situatia a fost descrisa si in presa. Se merge in continuare pe ideea ca unele case vechi pur si simplu trebuie modificate si inglobate in constructii noi, facute in pripa. De aceea Bucurestii vor arata in cativa ani ca un imens bazar oriental.

Pana atunci, la vot! Distractie placuta la referendum, pe 29 iulie!

Multumiri lui Dominus pentru cercetare si pentru comparatia foto!

Avertizam ca nu vom tolera ineptii de genul “articol scris la comanda politica”. Pe noi ne-a revoltat cum si-au batut joc de respectiva casa, de aceea am considerat ca trebuie sa semnalam acest lucru.

more at http://rezistenta.net

Deja este arhicunoscut faptul ca sediul de campanie al Presedintelui suspendat al Republicii se gaseste pe str. Comanita nr. 9, in sectorul 2 al Capitalei – o zona rezidentiala, linistita, cu case din primele decenii ale secolului 20.

Toate bune si frumoase, numai ca aici s-a petrecut o crima de patrimoniu. Casa initiala de la nr. 9 a disparut! Fisa de pe casecareplang.ro descrie astfel situatia imobilului:

Construcție ce face legătura între strada Comănița și Domnița Ruxandra cu două fațade peste care a trecut timpul diferit. Una a rămas neschimbată, dar degradată de lipsa de îngrijire, în timp ce cealaltă a avut parte de intervenții ce au marcat profund întreaga imagine. Pe o parte au reușit să se păstreze ancadramentele cu motive geometrice intricate de inspirație orientală, detaliile din zona cornișei, în timp ce pe cealaltă au fost pur și simplu distruse. Jumătatea dinspre strada Comănița a fost demolată.

Cert este ca imobilul initial, cu un singur cat, a fost suprainaltat si modificat, devenind parterul blocului care poate fi vazut in prezent. Evident, fatada a pierdut absolut toate ornamentele initiale, dar pozitia casei vechi se poate ghici daca privim la amplasarea ferestrelor si usii. In rest, noua constructie este o nulitate inutila, o palma data arhitecturii si foarte in ton cu epoca actuala.

Situatia a fost descrisa si in presa. Se merge in continuare pe ideea ca unele case vechi pur si simplu trebuie modificate si inglobate in constructii noi, facute in pripa. De aceea Bucurestii vor arata in cativa ani ca un imens bazar oriental.

Pana atunci, la vot! Distractie placuta la referendum, pe 29 iulie!

Multumiri lui Dominus pentru cercetare si pentru comparatia foto!

Avertizam ca nu vom tolera ineptii de genul “articol scris la comanda politica”. Pe noi ne-a revoltat cum si-au batut joc de respectiva casa, de aceea am considerat ca trebuie sa semnalam acest lucru.

more at http://rezistenta.net

Esti “om de afaceri”? Vrei sa faci profit imediat? Ia-ti iute un spatiu in Centrul Istoric! Prost sa fii sa dai faliment acolo, la cati vizitatori dornici de cultura vor trece pragul shaormeriei tale. Este exact filosofia pe care merge si recent reconfirmatul in functie Primar Bestial General al Capitalei, Prof. Univ. Dr. Sorin Mircea Oprescu, cel care „a demonstrat ca se poate” si a convins multi bucuresteni sa-l realeaga. Bravo!

Da, oameni buni, s-a demonstrat ca se poate transforma un perimetru precum Centrul Istoric in Birtul Istoric, ignorand total istoria orasului, pe care alte cetati mai civilizate ar valorifica-o masiv si grabnic. Impreuna cu Dominus, continuu evaluarea la fata locului a giganticului succes oprescian. La finalul episodului 3 ramaseseram pe strada Covaci. Sa mergem mai departe! –>


Avansam spre Piata Sfantul Anton si ne oprim la intersectia strazilor Covaci si Sepcari. O casa de dinainte de 1900 incepuse in anii ’30 transformarea spre art-deco, dar s-a izbutit doar cu o parte a imobilului, incidental singura inca locuita si cu o crasma deschisa recent la parter.

O privire spre Piata Sf. Anton, mutilata cu betoane in trepte de proiectul genial al unui arhitect corupt, dar conectat la banii publici. Avem aici, in plin vazul lumii, tatal transformatoarelor, deja un vestigiu istoric numai bun de pozat! Per total, Piata nu este deschisa trecatorului, transeele ridicate aici sugerand mai degraba izolarea.

Mergem in stanga, pe strada Sepcari. In vederea pregatirii deschiderii localului cu mici si bere de la parterul corpului transformat din casa de pe colt, partea de jos a balconului a fost refacuta cu mult rafinament si gust in stilul initial, apoi meticulos vopsita. Calitate inainte de toate!

Mai departe, un corp nemodificat din casa veche, abandonat si degradat, dar care serveste drept fundal cu iz de Havana decadenta comerciantului de „toate vechiturile”.

Din acest punct, privim inapoi in lungul strazii Sepcari, care merge, traversand Piata Sf. Anton, in str. Franceza, la Hanul lui Manuc. Un peisaj european mai frumos decat la Praga, desigur.

Reclama desantata pe str. Sepcari si inca o batalie castigata de primar cu centrul vechi. Traiasca!

Ultimul atelier de palarii si caciuli din Centrul Istoric, o zona altadata populata de mesteri si mici comercianti. Nu pare sa mai aiba viata lunga, totusi caciulile de astrahan s-au cam dus.

Iesim pe strada Sepcari la intersectia cu bd. Bratianu si strada Gabroveni. Peisaj tipic: cersetor, maidanez, piatra cubica asezata alandala, trecatori ignoranti, ghereta de paznic, baricada a la Sarajevo, si, in stanga pe fundal, un frumos magazin erotic. Mai bine nu se poate.

Un impresionant imobil pe coltul Sepcari-Gabroveni, dischisit cu una din noile placute stradale opresciene. Putini stiu ca respectiva „cladire” este de fapt parterul supravietuitor (modificat) al unui bloculet art-deco cu 3 etaje (dreapta in poza din acest link), prabusit cel mai probabil la cutremurul din 1977 sau demolat pur si simplu.

Din capatul strazii Gabroveni, privim peste bulevard – aceasta limita implacabila dincolo de care nimic istoric nu poate exista! Ca atare, turla Baratiei, segmentul incipient al Caii Mosilor sau fostul sediu al Magazinului „La Vulturul de Mare cu Pestele’n Ghiare” nu se afla in Centrul Istoric. De ce? Ca nu vor stapanii. Oricum, domnisoarei cochete en passant nu pare sa-i pese. Nu-i nimic.

Cum am precizat, noile gherete de paznic si noile panouri informative (acesta inca neocupat) fac deliciul zonei. Informatie din plin, siguranta si calitate. A, interesant e ca panoul acesta informativ este localizat la nici 12 metri de inca unul identic. Desigur, totul pentru a ajuta persoanele cu memorie de pestisor de aur.

Strada Gabroveni, privita in toata maretia ei dinspre bd. Bratianu.

Facem cativa pasi, pe stanga – o casa tip han inca asteapta sa fie si ea la moda. Bulina rosie, geam inchis in cusca, litere volumetrice lipsa – un tablou pitoresc, dar cam trist.

Dragi vizitatori, Centrul Istoric in toata splendoarea lui! Iarasi, „pe-afara-i spoit gardul…”

Alte ornamente stradale new age pe care nu le putem intelege, pentru ca arta este ceva rezervat celor putini cu gandire de artist.

O initiativa buna implementata prost: s-au gandit autoritatile sa marcheze fundatiile cladirilor existente inainte de casele actuale. Bun! Cum le-au marcat? Ageamiu si aproximativ, cu piatra de rau de aceeasi culoare ca piatra cubica asezata „drept”! Nu prea isi da nimeni seama ce-au vrut sa faca acolo, mai ales ca respectivele vestigii nu-s marcate cu vreun panou informativ. Nu conteaza, s-a bifat pe lista!

Imobilul cunoscut drept „Hanul Gabroveni”, in reparatie capitala. Nimic rau in asta, numai ca pozele cu simularea aspectului final sugereaza ca vom avea o cladire veche-noua, refacuta cu materiale moderne, de bricolaj, care vor inhiba orice atmosfera „de epoca”.

Intersectia strazii Gabroveni cu strada Zarafi. Mesajul e clar, remarcati placuta veche din anii ’60 cu denumirea strazii. Nu va mai sta pe perete mult, ca vine noua generatie. Jos porcaria!

Inainte, pe str. Gabroveni. O casa foarte, foarte aerisita ne atrage atentia!

Strada Gabroveni inspre strada Selari. Mai e mult de munca, batalia nu pare castigata aici…

Cetateana din imagine nu pare prea incantata de marcarea vestigiilor cu piatra de rau. Opinia publica e importanta!

Case care plang, dar care promit mult profit (ele sau eventual inlocuitoarele) pe viitor. Dati-le o sansa!

Privim peste o parcela goala spre strada Lipscani, la fostul Magazin Familia: rugina, cearsafuri, balarii, umbrelute = Europa la tine in oras!

Off-topic, ne-a amuzat cum acest local se mandreste ca e „fondat in 2012”. Cu asa traditie, toata increderea! …sau ce se intampla cand toti neavenitii pun gheara pe cate-un locsor in centrul vechi.

Iesim in strada Selari si privim in josul ei. Ne aflam in zona „eliberata”, cu parcelele care urmeaza sa fie umplute. E forfota mare.

Un peisaj interesant: un tomberon, o banca murdara, scaune la terasa. Toate unele langa altele, intr-un amaglam cu iz usor irakian.

Urcam pe Selari in Lipscani si o luam in dreapta. Pentru a facilita retinerea numelui, teatrul de aici a fost numit simplu „Teatrul de pe Lipscani”, sa inteleaga si cei mai saraci in cultura. Distinsul domn Dan Puric patroneaza aceasta afacere de succes.

Placuta stradala-esec, placuta de monument istoric, bulina rosie, port-drapelul, prea multe!

Pasajul Selari, ducand spre biserica Sf. Nicolae-Selari. Altadata o toaleta publica in aer liber, pasajul – cea mai ingusta dintre strazile zonei – are in prezent o viata de noapte tumultuoasa, dar tot nu s-a invrednicit nimeni sa-l paveze frumos.

Vitrina bizonica. Centrul vechi, Bucuresti, 2012. Curatenie, civilizatie, frumusete.

Iesim prin Pasajul Selari in strada Blanari. Aici, conceptul de „zona pietonala” s-a evaporat sau poate iarasi nu am inteles noi care sunt limitele zonei-pilot a Centrului Istoric. Sa ne lumineze cineva.

Intrarea dinspre str. Blanari a Hanului cu Tei, un punct de reper esential al „Lipscanilor”. Targovetii de odinioara nu ar fi visat nicicand la asa masina-n poarta!

Hanul cu Tei, un alt fals istoric bucurestean (actualul edificiu dateaza din anii ’70, fiind ridicat peste cel vechi, fara etaj, concomitent cu „scoaterea la lumina” si completarea aberanta a Curtii Domnesti si refacerea Hanului lui Manuc), a devenit carciuma cu pretentii. Cat de bazat sa fii sa preiei un loc apartinand altadata artistilor si sa-l transformi in club profitabil? Foarte.

Iesim in strada Lipscani. Vis-a-vis de Hanul cu Tei, singura casa de factura art-nouveau din tot acest perimetru sta sa pice. Intai a fost incendiata, apoi lasata in paragina. Astfel, in prezent, doar fatada mai este utilizabila. Trist, dar ce, la Praga n-au cladiri in degradare?

Pentru un moment, hai sa nu mai fim nemultumiti si sa va aratam cu cine ne-am intalnit pe strada. Cu cel mai motociclist catel!

Strada Zarafi, vazuta din str. Lipscani inspre str. Gabroveni. In dreapta, observati inlocuirea eficienta a placutei stradale vechi cu cea noua. Progresul este acum!

Strada Bacani, non-pietonala, vazuta din strada Lipscani. O constructie inceputa de ceva vreme zace acoperita si neterminata, in timp ce restul imobilelor – abandonate si degradate – fac din aceasta strada un loc dezagreabil.

Hanul Gabroveni, fatada dinspre Lipscani. Patrimoniul este o preocupare constanta a autoritatilor, pentru ca reprezinta identitatea acestui oras. Cine am fost, dar cine am fi putut fi!

Ajungem in intersectia Lipscani-Bratianu, cunoscuta drept Piata Romei. Cladiri remarcabile – inclusiv celebrul Magazin „Voaleta”, zac sub cearsafuri imense. Reclama e sufletul comertului, iar comertul e sufletul Centrului Istoric. Corect.

Tupeul oprescian absolut: redenumirea abuziva a Pietei Romei (denumire istorica) in „Piateta Lipscani”, ilegalitate consfintita de noile placute stradale. Hai sa mistificam istoria si sa punem denumiri dupa bunul plac.

Piata Romei se numeste asa deoarece aici se gasea Lupoaica Romei, readusa in 2010 pe amplasamentul aproximativ de la inceputul secolului 20. Nu are sens sa mai discutam calitatea execrabila a executiei in realizarea lucrarilor ambientale primprejurul statuii si kitsch-ul generalizat.

Redenumirile tampite continua! Ce era odata Pasajul Lipscani (aparut in anii ’60) a devenit, dupa renovarea scumpa si kitschoasa, Pasajul Latin! Este scandalos pentru ca se omite intentionat scopul existentei acesteui pasaj: el leaga 2 segmente din str. Lipscani: cel incipient (Calea Mosilor-bd. Bratianu) de cel median (bd. Bratianu-Calea Victoriei), separate de un foarte circulat bulevard. Nu am avut nervii sa pozam si sa comentam dezastrul din interiorul pasajului. Il lasam pe Marius sa va povesteasca mai pe larg: (episoadele 1, 2, 3, 4, 5).

Intram pe strada Blanari. Case, case, case.

Case, case, case. Foarte aerisite!

Aspect pitoresc, continand un vestigiu important: ultima placuta stradala din timpul monarhiei (anii ’30), de o calitate exceptionala, inca prezenta pe un perete! Cat o mai sta acolo?

Pasajul Selari, dinspre Blanari spre Lipscani. Foarte frumoasa perspectiva spre cupola cladirii de pe coltul Lipscani-Selari. Asta inseamna gandire urbanistica.

Ne mai plimbam putin si ne oprim la intersectia Lipscani-Smardan, sa admiram o alta fatada care se prabuseste incet-incet peste clientii localurilor de la parter.

Avansam pe strada Smardan inspre strada Doamnei, cu gandul sa iesim la bulevard. Perspectiva din vechiul district financiar este intotdeauna frumoasa.

Iesim prin str. Doamnei in bd. Bratianu. Civilizatie bucuresteana de secol 21 la ea acasa!

Coborand spre Piata Unirii, privirea ni se opreste asupra unui tomberon de la firma Rosal. Prigoana (Plici-man), perdantul alegerilor la primaria generala, a lipit un abtibild „vintage-kitsch” pe tomberon, a pus o poza stilizata cu str. Stavropoleos si a scris: „Faurit intru primenirea cetatii”. Suntem loviti din nou cu aceeasi mentalitate semidocta care crede cu tarie ca Centrul Istoric = centrul medieval. Dumnezeule mare si sfant si mare!

Aici se incheie turul Centrului Istoric bucurestean realizat de Rezistenta Urbana. Din lipsa de spatiu, timp si shaorma, am omis obligat multe alte nereguli, dar este posibil sa facem o revenire. Suntem de asemenea suparati ca, in ciuda eforturilor supraomenesti, nu am gasit nicicum reteta succesului. Cum fac altii atatia bani de pe urma istoriei bucurestene calcate in picioare in numele consumerismului? D-le Primar, ajutati-ne! Doar ati spus ca sunteti „Primarul tuturor bucurestenilor”.

Pe voi, stimati cititori si avizati opinanti, va asteptam cu pareri si impresii, iar intre timp va invitam sa cititi si celelalte episoade, daca nu ati facut-o deja:

more at http://rezistenta.net

Esti “om de afaceri”? Vrei sa faci profit imediat? Ia-ti iute un spatiu in Centrul Istoric! Prost sa fii sa dai faliment acolo, la cati vizitatori dornici de cultura vor trece pragul shaormeriei tale. Este exact filosofia pe care merge si recent reconfirmatul in functie Primar Bestial General al Capitalei, Prof. Univ. Dr. Sorin Mircea Oprescu, cel care „a demonstrat ca se poate” si a convins multi bucuresteni sa-l realeaga. Bravo!

Da, oameni buni, s-a demonstrat ca se poate transforma un perimetru precum Centrul Istoric in Birtul Istoric, ignorand total istoria orasului, pe care alte cetati mai civilizate ar valorifica-o masiv si grabnic. Impreuna cu Dominus, continuu evaluarea la fata locului a giganticului succes oprescian. La finalul episodului 3 ramaseseram pe strada Covaci. Sa mergem mai departe! –>


Avansam spre Piata Sfantul Anton si ne oprim la intersectia strazilor Covaci si Sepcari. O casa de dinainte de 1900 incepuse in anii ’30 transformarea spre art-deco, dar s-a izbutit doar cu o parte a imobilului, incidental singura inca locuita si cu o crasma deschisa recent la parter.

O privire spre Piata Sf. Anton, mutilata cu betoane in trepte de proiectul genial al unui arhitect corupt, dar conectat la banii publici. Avem aici, in plin vazul lumii, tatal transformatoarelor, deja un vestigiu istoric numai bun de pozat! Per total, Piata nu este deschisa trecatorului, transeele ridicate aici sugerand mai degraba izolarea.

Mergem in stanga, pe strada Sepcari. In vederea pregatirii deschiderii localului cu mici si bere de la parterul corpului transformat din casa de pe colt, partea de jos a balconului a fost refacuta cu mult rafinament si gust in stilul initial, apoi meticulos vopsita. Calitate inainte de toate!

Mai departe, un corp nemodificat din casa veche, abandonat si degradat, dar care serveste drept fundal cu iz de Havana decadenta comerciantului de „toate vechiturile”.

Din acest punct, privim inapoi in lungul strazii Sepcari, care merge, traversand Piata Sf. Anton, in str. Franceza, la Hanul lui Manuc. Un peisaj european mai frumos decat la Praga, desigur.

Reclama desantata pe str. Sepcari si inca o batalie castigata de primar cu centrul vechi. Traiasca!

Ultimul atelier de palarii si caciuli din Centrul Istoric, o zona altadata populata de mesteri si mici comercianti. Nu pare sa mai aiba viata lunga, totusi caciulile de astrahan s-au cam dus.

Iesim pe strada Sepcari la intersectia cu bd. Bratianu si strada Gabroveni. Peisaj tipic: cersetor, maidanez, piatra cubica asezata alandala, trecatori ignoranti, ghereta de paznic, baricada a la Sarajevo, si, in stanga pe fundal, un frumos magazin erotic. Mai bine nu se poate.

Un impresionant imobil pe coltul Sepcari-Gabroveni, dischisit cu una din noile placute stradale opresciene. Putini stiu ca respectiva „cladire” este de fapt parterul supravietuitor (modificat) al unui bloculet art-deco cu 3 etaje (dreapta in poza din acest link), prabusit cel mai probabil la cutremurul din 1977 sau demolat pur si simplu.

Din capatul strazii Gabroveni, privim peste bulevard – aceasta limita implacabila dincolo de care nimic istoric nu poate exista! Ca atare, turla Baratiei, segmentul incipient al Caii Mosilor sau fostul sediu al Magazinului „La Vulturul de Mare cu Pestele’n Ghiare” nu se afla in Centrul Istoric. De ce? Ca nu vor stapanii. Oricum, domnisoarei cochete en passant nu pare sa-i pese. Nu-i nimic.

Cum am precizat, noile gherete de paznic si noile panouri informative (acesta inca neocupat) fac deliciul zonei. Informatie din plin, siguranta si calitate. A, interesant e ca panoul acesta informativ este localizat la nici 12 metri de inca unul identic. Desigur, totul pentru a ajuta persoanele cu memorie de pestisor de aur.

Strada Gabroveni, privita in toata maretia ei dinspre bd. Bratianu.

Facem cativa pasi, pe stanga – o casa tip han inca asteapta sa fie si ea la moda. Bulina rosie, geam inchis in cusca, litere volumetrice lipsa – un tablou pitoresc, dar cam trist.

Dragi vizitatori, Centrul Istoric in toata splendoarea lui! Iarasi, „pe-afara-i spoit gardul…”

Alte ornamente stradale new age pe care nu le putem intelege, pentru ca arta este ceva rezervat celor putini cu gandire de artist.

O initiativa buna implementata prost: s-au gandit autoritatile sa marcheze fundatiile cladirilor existente inainte de casele actuale. Bun! Cum le-au marcat? Ageamiu si aproximativ, cu piatra de rau de aceeasi culoare ca piatra cubica asezata „drept”! Nu prea isi da nimeni seama ce-au vrut sa faca acolo, mai ales ca respectivele vestigii nu-s marcate cu vreun panou informativ. Nu conteaza, s-a bifat pe lista!

Imobilul cunoscut drept „Hanul Gabroveni”, in reparatie capitala. Nimic rau in asta, numai ca pozele cu simularea aspectului final sugereaza ca vom avea o cladire veche-noua, refacuta cu materiale moderne, de bricolaj, care vor inhiba orice atmosfera „de epoca”.

Intersectia strazii Gabroveni cu strada Zarafi. Mesajul e clar, remarcati placuta veche din anii ’60 cu denumirea strazii. Nu va mai sta pe perete mult, ca vine noua generatie. Jos porcaria!

Inainte, pe str. Gabroveni. O casa foarte, foarte aerisita ne atrage atentia!

Strada Gabroveni inspre strada Selari. Mai e mult de munca, batalia nu pare castigata aici…

Cetateana din imagine nu pare prea incantata de marcarea vestigiilor cu piatra de rau. Opinia publica e importanta!

Case care plang, dar care promit mult profit (ele sau eventual inlocuitoarele) pe viitor. Dati-le o sansa!

Privim peste o parcela goala spre strada Lipscani, la fostul Magazin Familia: rugina, cearsafuri, balarii, umbrelute = Europa la tine in oras!

Off-topic, ne-a amuzat cum acest local se mandreste ca e „fondat in 2012”. Cu asa traditie, toata increderea! …sau ce se intampla cand toti neavenitii pun gheara pe cate-un locsor in centrul vechi.

Iesim in strada Selari si privim in josul ei. Ne aflam in zona „eliberata”, cu parcelele care urmeaza sa fie umplute. E forfota mare.

Un peisaj interesant: un tomberon, o banca murdara, scaune la terasa. Toate unele langa altele, intr-un amaglam cu iz usor irakian.

Urcam pe Selari in Lipscani si o luam in dreapta. Pentru a facilita retinerea numelui, teatrul de aici a fost numit simplu „Teatrul de pe Lipscani”, sa inteleaga si cei mai saraci in cultura. Distinsul domn Dan Puric patroneaza aceasta afacere de succes.

Placuta stradala-esec, placuta de monument istoric, bulina rosie, port-drapelul, prea multe!

Pasajul Selari, ducand spre biserica Sf. Nicolae-Selari. Altadata o toaleta publica in aer liber, pasajul – cea mai ingusta dintre strazile zonei – are in prezent o viata de noapte tumultuoasa, dar tot nu s-a invrednicit nimeni sa-l paveze frumos.

Vitrina bizonica. Centrul vechi, Bucuresti, 2012. Curatenie, civilizatie, frumusete.

Iesim prin Pasajul Selari in strada Blanari. Aici, conceptul de „zona pietonala” s-a evaporat sau poate iarasi nu am inteles noi care sunt limitele zonei-pilot a Centrului Istoric. Sa ne lumineze cineva.

Intrarea dinspre str. Blanari a Hanului cu Tei, un punct de reper esential al „Lipscanilor”. Targovetii de odinioara nu ar fi visat nicicand la asa masina-n poarta!

Hanul cu Tei, un alt fals istoric bucurestean (actualul edificiu dateaza din anii ’70, fiind ridicat peste cel vechi, fara etaj, concomitent cu „scoaterea la lumina” si completarea aberanta a Curtii Domnesti si refacerea Hanului lui Manuc), a devenit carciuma cu pretentii. Cat de bazat sa fii sa preiei un loc apartinand altadata artistilor si sa-l transformi in club profitabil? Foarte.

Iesim in strada Lipscani. Vis-a-vis de Hanul cu Tei, singura casa de factura art-nouveau din tot acest perimetru sta sa pice. Intai a fost incendiata, apoi lasata in paragina. Astfel, in prezent, doar fatada mai este utilizabila. Trist, dar ce, la Praga n-au cladiri in degradare?

Pentru un moment, hai sa nu mai fim nemultumiti si sa va aratam cu cine ne-am intalnit pe strada. Cu cel mai motociclist catel!

Strada Zarafi, vazuta din str. Lipscani inspre str. Gabroveni. In dreapta, observati inlocuirea eficienta a placutei stradale vechi cu cea noua. Progresul este acum!

Strada Bacani, non-pietonala, vazuta din strada Lipscani. O constructie inceputa de ceva vreme zace acoperita si neterminata, in timp ce restul imobilelor – abandonate si degradate – fac din aceasta strada un loc dezagreabil.

Hanul Gabroveni, fatada dinspre Lipscani. Patrimoniul este o preocupare constanta a autoritatilor, pentru ca reprezinta identitatea acestui oras. Cine am fost, dar cine am fi putut fi!

Ajungem in intersectia Lipscani-Bratianu, cunoscuta drept Piata Romei. Cladiri remarcabile – inclusiv celebrul Magazin „Voaleta”, zac sub cearsafuri imense. Reclama e sufletul comertului, iar comertul e sufletul Centrului Istoric. Corect.

Tupeul oprescian absolut: redenumirea abuziva a Pietei Romei (denumire istorica) in „Piateta Lipscani”, ilegalitate consfintita de noile placute stradale. Hai sa mistificam istoria si sa punem denumiri dupa bunul plac.

Piata Romei se numeste asa deoarece aici se gasea Lupoaica Romei, readusa in 2010 pe amplasamentul aproximativ de la inceputul secolului 20. Nu are sens sa mai discutam calitatea execrabila a executiei in realizarea lucrarilor ambientale primprejurul statuii si kitsch-ul generalizat.

Redenumirile tampite continua! Ce era odata Pasajul Lipscani (aparut in anii ’60) a devenit, dupa renovarea scumpa si kitschoasa, Pasajul Latin! Este scandalos pentru ca se omite intentionat scopul existentei acesteui pasaj: el leaga 2 segmente din str. Lipscani: cel incipient (Calea Mosilor-bd. Bratianu) de cel median (bd. Bratianu-Calea Victoriei), separate de un foarte circulat bulevard. Nu am avut nervii sa pozam si sa comentam dezastrul din interiorul pasajului. Il lasam pe Marius sa va povesteasca mai pe larg: (episoadele 1, 2, 3, 4, 5).

Intram pe strada Blanari. Case, case, case.

Case, case, case. Foarte aerisite!

Aspect pitoresc, continand un vestigiu important: ultima placuta stradala din timpul monarhiei (anii ’30), de o calitate exceptionala, inca prezenta pe un perete! Cat o mai sta acolo?

Pasajul Selari, dinspre Blanari spre Lipscani. Foarte frumoasa perspectiva spre cupola cladirii de pe coltul Lipscani-Selari. Asta inseamna gandire urbanistica.

Ne mai plimbam putin si ne oprim la intersectia Lipscani-Smardan, sa admiram o alta fatada care se prabuseste incet-incet peste clientii localurilor de la parter.

Avansam pe strada Smardan inspre strada Doamnei, cu gandul sa iesim la bulevard. Perspectiva din vechiul district financiar este intotdeauna frumoasa.

Iesim prin str. Doamnei in bd. Bratianu. Civilizatie bucuresteana de secol 21 la ea acasa!

Coborand spre Piata Unirii, privirea ni se opreste asupra unui tomberon de la firma Rosal. Prigoana (Plici-man), perdantul alegerilor la primaria generala, a lipit un abtibild „vintage-kitsch” pe tomberon, a pus o poza stilizata cu str. Stavropoleos si a scris: „Faurit intru primenirea cetatii”. Suntem loviti din nou cu aceeasi mentalitate semidocta care crede cu tarie ca Centrul Istoric = centrul medieval. Dumnezeule mare si sfant si mare!

Aici se incheie turul Centrului Istoric bucurestean realizat de Rezistenta Urbana. Din lipsa de spatiu, timp si shaorma, am omis obligat multe alte nereguli, dar este posibil sa facem o revenire. Suntem de asemenea suparati ca, in ciuda eforturilor supraomenesti, nu am gasit nicicum reteta succesului. Cum fac altii atatia bani de pe urma istoriei bucurestene calcate in picioare in numele consumerismului? D-le Primar, ajutati-ne! Doar ati spus ca sunteti „Primarul tuturor bucurestenilor”.

Pe voi, stimati cititori si avizati opinanti, va asteptam cu pareri si impresii, iar intre timp va invitam sa cititi si celelalte episoade, daca nu ati facut-o deja:

more at http://rezistenta.net

Centrul Istoric bucurestean a cunoscut in ultimii ani o dezvoltare fara precedent – benefica, ar spune unii. Totusi, pentru cunoscatori, lucrurile sunt mai nuantate. Pe principiul „Pe-afara-i vopsit gardul…”, lucrurile trebuie privite mai indeaproape.

Aici apar problemele, deoarece nu vorbim de imperfectiuni neglijabile, ci de greseli enorme, batjocura banului public si multa, multa nesimtire. Continuam „evaluarea” zonei-pilot a Centrului Istoric in cautarea retetei succesului pe care primarul general Oprescu se pare ca ar fi gasit-o. In continuare, inca o gramada de poze, reluand cu Dominus plimbarea apolitica din care ne oprisem la intersectia strazii Lipscani cu Calea Victoriei. –>


Mergem pe Calea Victoriei in sus, prin dreptul Politiei Capitalei si Pasajului Vilacrosse. Pe acest tronson, primarul a considerat ca trotuarul era prea ingust pentru a mai putea suporta fluxul de oameni dornici de istorie care vin in centrul istoric, asa ca l-a dublat in latime. Desigur, prin ingustarea carosabilului. Lucrare edilitara realizata in pripa, cu finisaje proaste.

Intrarea in Pasajul Vilacrosse. In loc sa fie apanajul administratiei, se pare ca pasajul a fost redenumit „Valea Regilor”, altfel nu se explica cum celebrului local cu naerghilea i s-a permis sa-si „marcheze teritoriul” asa.

Pasajul – foarte frumos, dar teribil de neingrijit. Nimic din functiunea financiara initiala nu s-a mai pastrat, fiind acum aici raiul narghilelelor, ba chiar gasim si-un restaurant chinezesc. Traditional! Multitudinea de scaune si masute scoase „in strada” ingreuneaza rau de tot miscarea trecatorilor. Desigur, nu scrie nicaieri ca aceasta este singura strada acoperita din Bucuresti (da, pasajul are statut de strada in nomenclatorul stradal).

Niciun ban nu a fost investit in reabilitarea „strazii”, desi in perimetrul adiacent s-a pavat cu piatra cubica in nestire. Trist.

Ne indreptam din nou spre Calea Victoriei (pasajul are forma de potcoava).

Pe coltul cu Calea Victoriei, in dreptul Palatului Functionarilor BNR. Accesul spre zona porticului (holul cu coloane si arcade) a fost blocat inexplicabil de patronul terasei de vis-a-vis, tot din pasaj. Nu s-a sesizat nimeni, desigur.

Da, porticul este considerat toaleta publica si mirosurile sunt insuportabile. Da, cladirea este abandonata in prezent si arata mizerabil. Da, aici chiar nu era necesara largirea trotuarului Caii Victoriei, era suficienta igienizarea porticului. De ce? Pentru ca functiunea lui era sa completeze trotuarul deja existent si sa faca legatura intre mediul exterior si interiorul palatului.

Inca o privire in josul Caii Victoriei, cu trotuarul supralargit. De investitii de care nimeni nu are nevoie suntem satui. Cu banii dati pe asa ceva se puteau reabilita foarte frumos cateva case din zona.

Mergem in directia opusa si intram pe strada Doamnei. Palatul Nifon, relativ bine intretinut pana de curand, a inceput sa se degradeze usor-usor.

Tot pe str. Doamnei, urmatoarea cladire dupa Palatul Nifon este intr-o stare de-a dreptul deplorabila, in ciuda arhitecturii impunatoare. Nu a ochit-o inca niciun „om de afaceri” cu dare de mana, care s-o spoiasca si sa deschida o cafenea acolo. Speram ca se va milostivi vreun interlop, totusi.

Vis-a-vis, Banca Marmorosch-Blank zace „in conservare”, de fapt in degradare. Acest palat-unicat, cu o arhitectura spectaculoasa, deranjeaza aparent pe niste oameni cu interese. Ca atare, exista intentia ca fantasticele interioare (desigur, inaccesibile publicului) sa fie demolate, sa fie mentinuta doar fatada, iar inauntru sa se faca o cladire noua, de sticla, pe modelul Casei Paucescu. Bravo!

Strada Doamnei, intersectie cu strada Eugeniu Carada. In stanga, un alt transformator magnific, in dreapta – ceea ce odinioara era trotuarul din fata Palatului nou al BNR, domeniu public de cand s-a facut palatul, acum cateva decenii. Ei bine, Guvernatorul Etern al BNR, Mugur Isarescu, a avut grija sa inhate acest perimetru si sa-l ingradeasca. Astfel, pe locul trotuarului confiscat cu girul autoritatilor, s-a facut o frumoasa parcare pentru BNR. Nu exista nicio justificare pentru o asemenea magarie.
A, strada Doamnei e inca accesibila traficului auto, desi primarul general se mandrea ca a pietonalizat tot Centrul Istoric. Poate nu a definit bine limitele.

Mai aruncam o privire pe capatul acesta al strazii Carada. Gardul nou-nout care imprejmuieste teritoriul confiscat de la cetateni de catre BNR se uneste cu cel care delimiteaza curtea cladirii. Superb si sublim.

Panou informativ cu text redactat in integralitate de Primarul Sectorului 3, Liviu Negoita. Asa primar cult mai rar, care sa ne spuna intregul istoric al Bancii Nationale! Primarul este si modest, pe deasupra.

Strada Carada arata decent, pentru ca sunt multe cladiri publice monumentale pe ea. Desigur, regula „fara masini” nu se respecta nici aici. Nu avem ceva impotriva masinilor, dar avem in minte vorbele opresciene care ne amintesc dictonul: „nicio masina in centrul vechi!”.

O luam inapoi pe str. Doamnei si ajungem la intersectia cu str. G-ral Ion Ghica, in stanga, cu care avem un cadru general. Pe str. G-ral Ghica Primaria nu a facut absolut nimic, aceasta ramanand deschisa traficului auto, desi este inclusa in zona-pilot a Centrului Istoric. Din nou, limitele zonei pietonale nu sunt bine trasate. In stanga, vechiul Palat al Bursei, in degradare continua.

Mergand din str. Doamnei in dreapta, intram pe strada Smardan. Cafenele, lume multa, forfota, viata buna. Totusi, daca prin pietonalizarea acestei strazi s-au eliminat trotuarele, de ce au mai fost marcate prin pavaj diferit? Se presupune ca pe-acolo ar trebui sa mergem? Iata alt detaliu deranjant al „reabilitarii” strazilor de aici, dovada ineficientei si redundantei.

Trecem de intersectia Smardan-Lipscani si avem o imagine din intersectia Smardan-Stavropoleos. Suntem pe cale sa intram pe cel mai aglomerat segment al str. Smardan.

Inainte, sa admiram inca o placuta-fail. Aici deja merita avansat la EPIC FAIL. Placuta aceasta opresciana nu respecta grafia actuala a limbii romane, recomandata de Academia Romana, unde „î” din interiorul cuvintelor este „î” din „a”, adica „â”, desigur, cu exceptia cuvintelor compuse. Asadar, „Smârdan” ar fi fost scrierea corecta, asa cum ar fi capabil sa spuna orice scolar de clasa a II-a. Nu insa si firma de mare angajament care a primit comanda potrivita de placute, la timpul si banii potriviti.

Segmentul din str. Smardan dintre strazile Stavropoleos si Sf. Dumitru. Desi legea prevede ca terasele nu pot ocupa mai mult de jumatate din zona pietonala cu masute si scaune, limita bunului-simt a fost de mult depasita. Suntem nevoiti sa mergem, pe alocuri, in sir indian si sa ne frecam de ceilalti trecatori si/sau de cei care stau mai in margine la carciumi.

Balcoane degradate apartinand cladirilor degradate care ameninta zi si noapte trecatorii sau clientii teraselor, oameni care se aseaza nonsalant sub umbrelutele cochete. Astfel de zone periculoase ar trebui ingradite si interzise accesului public pana la solutionarea problemelor.

Strada Sfantul Dumitru inspre strada Tonitza, dinspre str. Smardan. Cladirea mare, de colt, din stanga, a fost renovata neprofesionist, atentia la detalii (normala in cazul unei bijuterii arhitectonice) nefiind o prioritate. Se-aude deja muzica lui Bregovic? …ca spiritul balcanic este din plin.

Exemplu de tun financiar in centrul istoric: pe str. Smardan, in spatiul dintre 2 cladiri, a aparut o carciuma. Vorba aia, daca nu-ti permiti sa-ti iei un parter de cladire, iti iei o bucata de teren cu statut incert (e intre parcele) si-ti vezi de treaba.

Coboram pe Smardan si vedem un lounge extins. Cel care a pus mana pe terenul unde se aflase pana la cutremurul din 1977 o cladire mare, frumoasa si impunatoare (vazuta aici in plan departat) a considerat ca o investitie in reconstructie ar fi inutila. In consecinta, a ridicat cateva fiare, le-a izolat, a pus o podea si gata spatiul de facut profit! Este unul dintre cele mai populare localuri de pe Smardan, care ocupa si o buna parte din spatiul pietonal, ingreunand fluxul de oameni.

Coboram in continuare, spre intersectia cu str. Selari. Terase, terase, terase. Spalare de bani, spaga, mafie. Am tradus, pentru cine nu a inteles.

Privim inapoi spre intersectia cu Sf. Dumitru. Placile masive de pe dreapta acopera fatada fostului Hotel Concordia, monument istoric de importanta majora. De ce? Pentru ca aici, in seara de 23 ianuarie 1859 s-a proclamat dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite. Intr-un oras care isi respecta trecutul, acesta ar fi fost Muzeul Unirii din Bucuresti, care situat fiind intr-o zona cu atata potential turistic, ar fi fost cu siguranta un succes si un motiv de mandrie. NU! Hotelul Concordia este atat de degradat, atat de subred, incat s-a hotarat stergerea lui din memoria colectiva prin mascare ilegala. Culmea e ca in curtea interioara functioneaza un beer garden si in strada e un angajat care trage de lume sa intre acolo. I-am raspuns: „Nu, multumim, ca daca e cutremur, murim sigur.”. Inconstienta criminala, totul in scopul profitului. Cine raspunde pentru asta? Nimeni.

Aproape de intersectia Smardan-Selari si din nou o cladire cu fatada in degradare, din nou clienti in pericol. Interesant e ca la parterul cladirii functioneaza un club unde bubuie muzica atat de tare incat pica mult mai repede tecuiala de pe cladire.

Vedere din str. Selari, urcand spre Lipscani. Si aici, afacerile prospera, in legalitate deplina si respectand toate conditiile igienico-sanitare si de protectie a clientilor. Nu ne imaginam ca ar putea functiona ilegal vreun local aici.

Inca o casa abandonata. Pacat de ea, este foarte frumoasa. Cine stie? Poate va deveni un club de succes. Fiecare Cenusareasa poate deveni printesa, iar in Centrul Vechi, povestile cu printi si printese sunt caracteristice, intrucat Bucurestii au o bogata istorie medievala. /sarcasm

Partea cea mai interesanta din strada Selari! Aici a fost demolat in miez de noapte imobilul de la nr. 14. In numele „reconstructiei” si „refacerii fatadei”, va aparea un imobil cu 2 etaje (cate avea si cladirea veche) + altele 3, retrase! De ce nu 5 sau 7? Tot aia era. In stanga imobilului in constructie, Clubul Hermes (mica sala de teatru) a fost demolat, urmand a fi si el „reconstruit”. Tare! Mai departe, in dreapta parcelei de la nr. 14, a aparut de vreo 2 ani o cladire noua, foarte kitschoasa – o incercare esuata de emulare a unor modele de arhitectura veche.

Urmeaza o „carie” in frontul continuu de cladiri. Parcelele s-au eliberat dupa cutremurul din 1977, cand fostele cladiri de aici au fost serios afectate. Deja a inceput separarea parcelelor si in urmatorii ani, vom asista probabil la nasterea unor cladiri noi, ridicate doar pentru profit si cu aspect indoielnic ca in cazul descris mai sus. Asa inteleg autoritatile sa „redea” centrul bucurestenilor si nu numai.

Facem dreapta pe strada Covaci. Si aici, privelistea generala tinde sa fie favorabila.

Privind in lungul strazii Soarelui din str. Covaci. Atat de preocupata a fost primaria sa „refaca” strazile din Centrul Istoric, ca nici macar nu s-a gandit sa ii redea strazii Soarelui statutul de strada. Cum asa? Pana in anii ’70, str. Soarelui lega str. Covaci de str. Franceza. In urma „descoperirii” ramasitelor Curtii Vechi si imbogatirii lor pentru a crea cel mai mare fals istoric bucurestean, str. Soarelui a devenit fundatura, fiind scurtata la jumatate si inchisa. Exista in prezent 2 optiuni: ori se redenumeste in „Intrarea Soarelui”, ori se construieste o pasarela pietonala care sa treaca peste Curtea Veche si sa se termine in str. Franceza, refacandu-se intersectia dintre cele 2 artere.

Celebrul deja copac din balcon de pe strada Covaci, o dovada elocventa a grijii pe care autoritatile o poarta cladirilor din zona! Dedesubtul balconului in descompunere, alte masute si alte umbrelute.

Privind in lungul Pasajului Francez dinspre str. Covaci. La cum arata, denumirea corecta ar fi „Pasajul Irakian”.

Incheiem acest al 3-lea episod din plimbarea prin Centrul Vechi cu cea mai urata cladire din acest perimetru. In mandatul lui Adriean Videanu la Primaria Capitalei, pe terenul ocupat inainte de o parcare pe str. Covaci a inceput constructia unui imobil de birouri. Iata-l in prezent, abandonat si prafuit. Arhitectura kitsch este o jignire pentru zona, iar culoarea gri-cavou face si mai respingatoare constructia. Daca intr-adevar i-ar pasa cuiva, aceasta abominatie ar fi demolata imediat.

Stati! Nu se incheie aici turul Centrului Istoric. Reteta succesului inca se lasa asteptata, asa ca vom continua plimbarea, mergand catre finalul apoteotic din ultimul episod. Pana atunci, link-uri catre celelalte:

more at http://rezistenta.net

Centrul Istoric bucurestean a cunoscut in ultimii ani o dezvoltare fara precedent – benefica, ar spune unii. Totusi, pentru cunoscatori, lucrurile sunt mai nuantate. Pe principiul „Pe-afara-i vopsit gardul…”, lucrurile trebuie privite mai indeaproape.

Aici apar problemele, deoarece nu vorbim de imperfectiuni neglijabile, ci de greseli enorme, batjocura banului public si multa, multa nesimtire. Continuam „evaluarea” zonei-pilot a Centrului Istoric in cautarea retetei succesului pe care primarul general Oprescu se pare ca ar fi gasit-o. In continuare, inca o gramada de poze, reluand cu Dominus plimbarea apolitica din care ne oprisem la intersectia strazii Lipscani cu Calea Victoriei. –>


Mergem pe Calea Victoriei in sus, prin dreptul Politiei Capitalei si Pasajului Vilacrosse. Pe acest tronson, primarul a considerat ca trotuarul era prea ingust pentru a mai putea suporta fluxul de oameni dornici de istorie care vin in centrul istoric, asa ca l-a dublat in latime. Desigur, prin ingustarea carosabilului. Lucrare edilitara realizata in pripa, cu finisaje proaste.

Intrarea in Pasajul Vilacrosse. In loc sa fie apanajul administratiei, se pare ca pasajul a fost redenumit „Valea Regilor”, altfel nu se explica cum celebrului local cu naerghilea i s-a permis sa-si „marcheze teritoriul” asa.

Pasajul – foarte frumos, dar teribil de neingrijit. Nimic din functiunea financiara initiala nu s-a mai pastrat, fiind acum aici raiul narghilelelor, ba chiar gasim si-un restaurant chinezesc. Traditional! Multitudinea de scaune si masute scoase „in strada” ingreuneaza rau de tot miscarea trecatorilor. Desigur, nu scrie nicaieri ca aceasta este singura strada acoperita din Bucuresti (da, pasajul are statut de strada in nomenclatorul stradal).

Niciun ban nu a fost investit in reabilitarea „strazii”, desi in perimetrul adiacent s-a pavat cu piatra cubica in nestire. Trist.

Ne indreptam din nou spre Calea Victoriei (pasajul are forma de potcoava).

Pe coltul cu Calea Victoriei, in dreptul Palatului Functionarilor BNR. Accesul spre zona porticului (holul cu coloane si arcade) a fost blocat inexplicabil de patronul terasei de vis-a-vis, tot din pasaj. Nu s-a sesizat nimeni, desigur.

Da, porticul este considerat toaleta publica si mirosurile sunt insuportabile. Da, cladirea este abandonata in prezent si arata mizerabil. Da, aici chiar nu era necesara largirea trotuarului Caii Victoriei, era suficienta igienizarea porticului. De ce? Pentru ca functiunea lui era sa completeze trotuarul deja existent si sa faca legatura intre mediul exterior si interiorul palatului.

Inca o privire in josul Caii Victoriei, cu trotuarul supralargit. De investitii de care nimeni nu are nevoie suntem satui. Cu banii dati pe asa ceva se puteau reabilita foarte frumos cateva case din zona.

Mergem in directia opusa si intram pe strada Doamnei. Palatul Nifon, relativ bine intretinut pana de curand, a inceput sa se degradeze usor-usor.

Tot pe str. Doamnei, urmatoarea cladire dupa Palatul Nifon este intr-o stare de-a dreptul deplorabila, in ciuda arhitecturii impunatoare. Nu a ochit-o inca niciun „om de afaceri” cu dare de mana, care s-o spoiasca si sa deschida o cafenea acolo. Speram ca se va milostivi vreun interlop, totusi.

Vis-a-vis, Banca Marmorosch-Blank zace „in conservare”, de fapt in degradare. Acest palat-unicat, cu o arhitectura spectaculoasa, deranjeaza aparent pe niste oameni cu interese. Ca atare, exista intentia ca fantasticele interioare (desigur, inaccesibile publicului) sa fie demolate, sa fie mentinuta doar fatada, iar inauntru sa se faca o cladire noua, de sticla, pe modelul Casei Paucescu. Bravo!

Strada Doamnei, intersectie cu strada Eugeniu Carada. In stanga, un alt transformator magnific, in dreapta – ceea ce odinioara era trotuarul din fata Palatului nou al BNR, domeniu public de cand s-a facut palatul, acum cateva decenii. Ei bine, Guvernatorul Etern al BNR, Mugur Isarescu, a avut grija sa inhate acest perimetru si sa-l ingradeasca. Astfel, pe locul trotuarului confiscat cu girul autoritatilor, s-a facut o frumoasa parcare pentru BNR. Nu exista nicio justificare pentru o asemenea magarie.
A, strada Doamnei e inca accesibila traficului auto, desi primarul general se mandrea ca a pietonalizat tot Centrul Istoric. Poate nu a definit bine limitele.

Mai aruncam o privire pe capatul acesta al strazii Carada. Gardul nou-nout care imprejmuieste teritoriul confiscat de la cetateni de catre BNR se uneste cu cel care delimiteaza curtea cladirii. Superb si sublim.

Panou informativ cu text redactat in integralitate de Primarul Sectorului 3, Liviu Negoita. Asa primar cult mai rar, care sa ne spuna intregul istoric al Bancii Nationale! Primarul este si modest, pe deasupra.

Strada Carada arata decent, pentru ca sunt multe cladiri publice monumentale pe ea. Desigur, regula „fara masini” nu se respecta nici aici. Nu avem ceva impotriva masinilor, dar avem in minte vorbele opresciene care ne amintesc dictonul: „nicio masina in centrul vechi!”.

O luam inapoi pe str. Doamnei si ajungem la intersectia cu str. G-ral Ion Ghica, in stanga, cu care avem un cadru general. Pe str. G-ral Ghica Primaria nu a facut absolut nimic, aceasta ramanand deschisa traficului auto, desi este inclusa in zona-pilot a Centrului Istoric. Din nou, limitele zonei pietonale nu sunt bine trasate. In stanga, vechiul Palat al Bursei, in degradare continua.

Mergand din str. Doamnei in dreapta, intram pe strada Smardan. Cafenele, lume multa, forfota, viata buna. Totusi, daca prin pietonalizarea acestei strazi s-au eliminat trotuarele, de ce au mai fost marcate prin pavaj diferit? Se presupune ca pe-acolo ar trebui sa mergem? Iata alt detaliu deranjant al „reabilitarii” strazilor de aici, dovada ineficientei si redundantei.

Trecem de intersectia Smardan-Lipscani si avem o imagine din intersectia Smardan-Stavropoleos. Suntem pe cale sa intram pe cel mai aglomerat segment al str. Smardan.

Inainte, sa admiram inca o placuta-fail. Aici deja merita avansat la EPIC FAIL. Placuta aceasta opresciana nu respecta grafia actuala a limbii romane, recomandata de Academia Romana, unde „î” din interiorul cuvintelor este „î” din „a”, adica „â”, desigur, cu exceptia cuvintelor compuse. Asadar, „Smârdan” ar fi fost scrierea corecta, asa cum ar fi capabil sa spuna orice scolar de clasa a II-a. Nu insa si firma de mare angajament care a primit comanda potrivita de placute, la timpul si banii potriviti.

Segmentul din str. Smardan dintre strazile Stavropoleos si Sf. Dumitru. Desi legea prevede ca terasele nu pot ocupa mai mult de jumatate din zona pietonala cu masute si scaune, limita bunului-simt a fost de mult depasita. Suntem nevoiti sa mergem, pe alocuri, in sir indian si sa ne frecam de ceilalti trecatori si/sau de cei care stau mai in margine la carciumi.

Balcoane degradate apartinand cladirilor degradate care ameninta zi si noapte trecatorii sau clientii teraselor, oameni care se aseaza nonsalant sub umbrelutele cochete. Astfel de zone periculoase ar trebui ingradite si interzise accesului public pana la solutionarea problemelor.

Strada Sfantul Dumitru inspre strada Tonitza, dinspre str. Smardan. Cladirea mare, de colt, din stanga, a fost renovata neprofesionist, atentia la detalii (normala in cazul unei bijuterii arhitectonice) nefiind o prioritate. Se-aude deja muzica lui Bregovic? …ca spiritul balcanic este din plin.

Exemplu de tun financiar in centrul istoric: pe str. Smardan, in spatiul dintre 2 cladiri, a aparut o carciuma. Vorba aia, daca nu-ti permiti sa-ti iei un parter de cladire, iti iei o bucata de teren cu statut incert (e intre parcele) si-ti vezi de treaba.

Coboram pe Smardan si vedem un lounge extins. Cel care a pus mana pe terenul unde se aflase pana la cutremurul din 1977 o cladire mare, frumoasa si impunatoare (vazuta aici in plan departat) a considerat ca o investitie in reconstructie ar fi inutila. In consecinta, a ridicat cateva fiare, le-a izolat, a pus o podea si gata spatiul de facut profit! Este unul dintre cele mai populare localuri de pe Smardan, care ocupa si o buna parte din spatiul pietonal, ingreunand fluxul de oameni.

Coboram in continuare, spre intersectia cu str. Selari. Terase, terase, terase. Spalare de bani, spaga, mafie. Am tradus, pentru cine nu a inteles.

Privim inapoi spre intersectia cu Sf. Dumitru. Placile masive de pe dreapta acopera fatada fostului Hotel Concordia, monument istoric de importanta majora. De ce? Pentru ca aici, in seara de 23 ianuarie 1859 s-a proclamat dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite. Intr-un oras care isi respecta trecutul, acesta ar fi fost Muzeul Unirii din Bucuresti, care situat fiind intr-o zona cu atata potential turistic, ar fi fost cu siguranta un succes si un motiv de mandrie. NU! Hotelul Concordia este atat de degradat, atat de subred, incat s-a hotarat stergerea lui din memoria colectiva prin mascare ilegala. Culmea e ca in curtea interioara functioneaza un beer garden si in strada e un angajat care trage de lume sa intre acolo. I-am raspuns: „Nu, multumim, ca daca e cutremur, murim sigur.”. Inconstienta criminala, totul in scopul profitului. Cine raspunde pentru asta? Nimeni.

Aproape de intersectia Smardan-Selari si din nou o cladire cu fatada in degradare, din nou clienti in pericol. Interesant e ca la parterul cladirii functioneaza un club unde bubuie muzica atat de tare incat pica mult mai repede tecuiala de pe cladire.

Vedere din str. Selari, urcand spre Lipscani. Si aici, afacerile prospera, in legalitate deplina si respectand toate conditiile igienico-sanitare si de protectie a clientilor. Nu ne imaginam ca ar putea functiona ilegal vreun local aici.

Inca o casa abandonata. Pacat de ea, este foarte frumoasa. Cine stie? Poate va deveni un club de succes. Fiecare Cenusareasa poate deveni printesa, iar in Centrul Vechi, povestile cu printi si printese sunt caracteristice, intrucat Bucurestii au o bogata istorie medievala. /sarcasm

Partea cea mai interesanta din strada Selari! Aici a fost demolat in miez de noapte imobilul de la nr. 14. In numele „reconstructiei” si „refacerii fatadei”, va aparea un imobil cu 2 etaje (cate avea si cladirea veche) + altele 3, retrase! De ce nu 5 sau 7? Tot aia era. In stanga imobilului in constructie, Clubul Hermes (mica sala de teatru) a fost demolat, urmand a fi si el „reconstruit”. Tare! Mai departe, in dreapta parcelei de la nr. 14, a aparut de vreo 2 ani o cladire noua, foarte kitschoasa – o incercare esuata de emulare a unor modele de arhitectura veche.

Urmeaza o „carie” in frontul continuu de cladiri. Parcelele s-au eliberat dupa cutremurul din 1977, cand fostele cladiri de aici au fost serios afectate. Deja a inceput separarea parcelelor si in urmatorii ani, vom asista probabil la nasterea unor cladiri noi, ridicate doar pentru profit si cu aspect indoielnic ca in cazul descris mai sus. Asa inteleg autoritatile sa „redea” centrul bucurestenilor si nu numai.

Facem dreapta pe strada Covaci. Si aici, privelistea generala tinde sa fie favorabila.

Privind in lungul strazii Soarelui din str. Covaci. Atat de preocupata a fost primaria sa „refaca” strazile din Centrul Istoric, ca nici macar nu s-a gandit sa ii redea strazii Soarelui statutul de strada. Cum asa? Pana in anii ’70, str. Soarelui lega str. Covaci de str. Franceza. In urma „descoperirii” ramasitelor Curtii Vechi si imbogatirii lor pentru a crea cel mai mare fals istoric bucurestean, str. Soarelui a devenit fundatura, fiind scurtata la jumatate si inchisa. Exista in prezent 2 optiuni: ori se redenumeste in „Intrarea Soarelui”, ori se construieste o pasarela pietonala care sa treaca peste Curtea Veche si sa se termine in str. Franceza, refacandu-se intersectia dintre cele 2 artere.

Celebrul deja copac din balcon de pe strada Covaci, o dovada elocventa a grijii pe care autoritatile o poarta cladirilor din zona! Dedesubtul balconului in descompunere, alte masute si alte umbrelute.

Privind in lungul Pasajului Francez dinspre str. Covaci. La cum arata, denumirea corecta ar fi „Pasajul Irakian”.

Incheiem acest al 3-lea episod din plimbarea prin Centrul Vechi cu cea mai urata cladire din acest perimetru. In mandatul lui Adriean Videanu la Primaria Capitalei, pe terenul ocupat inainte de o parcare pe str. Covaci a inceput constructia unui imobil de birouri. Iata-l in prezent, abandonat si prafuit. Arhitectura kitsch este o jignire pentru zona, iar culoarea gri-cavou face si mai respingatoare constructia. Daca intr-adevar i-ar pasa cuiva, aceasta abominatie ar fi demolata imediat.

Stati! Nu se incheie aici turul Centrului Istoric. Reteta succesului inca se lasa asteptata, asa ca vom continua plimbarea, mergand catre finalul apoteotic din ultimul episod. Pana atunci, link-uri catre celelalte:

more at http://rezistenta.net