Intr-o colaborare cu Vasile, va prezentam un mic Ghid Ortografic si Ortopedic privind shaorma. OK, e 75% munca lu Vasile, dar si contributia mea e insemnata caci i-am inspirat pasiunea pentru shaorma.
ARMATÃ Deşteptarea la cinci. Tre’ sã desfaci şaorma, sã lustruieşti fiecare ingredient şi apoi s-o înfãşori la loc, totul în cinci minute. Dacã nu reuşeşti, te trimit la carcerã şi stai acolo în timp ce ei mãnâncã şaorma.
BIROCRAŢIE Poftiţi lipia. Pentru carne mergeţi la Dristor şi depuneţi o cerere, treceţi pe urmã pe la Genin sã luaţi varza – dar cred cã azi e închis, daţi mai bine un telefon înainte. Vã întoarceţi aici sã completaţi formularul de maionezã, depuneţi şaorma la registraturã şi în termen de 14 zile lucrãtoare vã comunicãm dacã vi s-a aprobat înfãşurarea.
COMUNISM Vrei o şaorma cu de toate, cum ai auzit la Europa Liberã cã mãnâncã americanii. Reuşeşti (apelând la cunoştinţele tale din Centrala Producţiei şi Industrializãrii Peştelui şi plasând câteva pachete de Kent) sã te înscrii pe lista de aşteptare pentru o şaorma cu târtiţe. Trec patru luni şi vine revoluţia. Mai aveai trei sãptãmâni şi îţi primeai şaorma. Douã zile de inflaţie şi de banii pe care i-ai depus pentru şaorma primeşti jumate de Eugenie.
CONFUCIUS Pune-le altora în şaorma ceea ce ai vrea sã-ţi punã ei ţie.
->>
CUBISM Curent al artei culinare apãrut în Franţa la începutul secolului XX. Adepţii cubismului se revoltã împotriva tãierii cãrnii în şuviţe şi, dorind sã punã sub semnul îndoielii “realismul iluzoriu”, creeazã un nou tip de şaorma puternic geometrizatã, cu carnea tãiatã cubuleţe şi sosuri puternice, nealterate, turnate direct din tub, în maniera precursorilor fauvişti.
DEMOCRAŢIE Sãtui de abuzurile regelui, şaormerii de rând hotãrãsc sã aleagã reprezentanţi în asociaţia producãtorilor de şaorma, sã voteze un şef de sindicat pe o duratã determinatã şi sã participe activ la politicile gastronomice ale statului. Din nefericire, dupã câţiva ani îşi pierd entuziasmul şi se mulţumesc sã se uite la emisiuni cu un chel retardat şi sã încarce poze cu pisici pe internet. Marile lanţuri fast-food preiau încet controlul asupra şaormei. Dictatura majoritãţii uniformizeazã şaorma: şaorma ta e cu de toate, dar fiindcã predominã cartofii are doar gust de cartof.
EREZIE Şaorma cu muştar.
FASCISM Singurul aliment permis începând de astãzi este mãmãliga româneascã autenticã, creştinã de 2000 de ani. Adepţii stau încolonaţi în faţa morii de mãlai, ovaţionând – ca sub hipnozã – discursul producãtorului de mãlai despre cum mãmãliga este singurul aliment care conţine mãlai şi, prin urmare, destinul ei este sã cucereascã universul. Apoi toţi îşi primesc raţia de mãmãligã în gamelã. Între timp, ofiţerii siguranţei statului sparg casele oamenilor bãnuiţi cã ascund şaorma şi alte preparate decadente sau de altã origine etnicã. Toţi par sã ignore faptul cã porumbul e adus şi el din America.
FEUDALISM Toate şaormeriile din acest ţinut aparţin regelui, care, în schimbul loialitãţii boierilor, împarte fiecãruia câte un lot de şaormerii. În jurul şaormeriilor s-au organizat sate, iar locuitorii acestora (denumiţi iobagi, de la “i-o bagi la pachet”) preparã şaorma, din care îşi pãstreazã strictul necesar pentru supravieţuire. Restul ajunge la boier, care are pe puţin 200 de kile. Despre rege nu se ştiu multe în popor dar i se zice unsul lui dumnezeu, deci probabil nu încape pe poarta cetãţii decât uns.
GIGI BECALI Ioo, când mi-e foame, mã duc la oile mele care mi le-a dat dumnezeu mie, şi mãnânc brânzã, mãnţelegi? Brânzã bunã, nu şaloma de-asta care-o mãnâncã ãştia. Sã se ducã la ei în Africa, la arabi, dacã vrea sã mãnânce şaloma. Cum sã ţin cu arabii împotriva lui Iisus Hristos? Dîgîdîm!
HAHALERELOR Vezi GIGI BECALI.
IISUS HRISTOS Când te mânjeşti cu maionezã, întoarce şi obrazul celãlalt.
ION CREANGÃ Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mã gândesc la locul naşterii mele, la şaormeria din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama tulumba de carne, de crãpau mâţele jucându-se cu ea, la prichiciul rotisorului cel humuit, de care mã ţineam când începusem a merge copãcel, la congelatorul dupã care mã ascundeam când ne jucam noi, bãieţii, de-a mijoarca, şi la atâtea sosuri şi condimente pline de gustare rãsãriteanã, parcã mã stric şi acum la burtã de bucurie!
JAMES BOND De toate. Mare, cu de toate.
KIM (în expr. ... Ir-Sen, ... Jong-Il, ... Jong-Un): Locuitorii Republicii Populare Democrate Coreea se bucurã de toatã şaorma de care au nevoie pentru a duce patria pe noi culmi ale dezvoltãrii.
LADY GAGA La origine, varietate de şaorma înfãşuratã în carne. P. ext., şaorma cu înveliş excentric.
LIBERTARIANISM E un abuz la adresa libertãţii individuale sã scrii o reţetã de şaorma. Fiecare are voie sã înfãşoare ce vrea în lipia lui (bineînţeles, dacã alege sã foloseascã lipie). Trebuie doar sã aşteptãm. Pânã la urmã, mediul concurenţial al pieţei libere ne va conduce, fãrã intervenţia vreunei autoritãţi în gastronomie, la şaorma perfectã, care poate fi şaorma sau salatã de boeuf.
MARIHUANÃ ILEGALÃ Conduce deseori la consumul de şaorma.
MARX Şaorma e opiul popoarelor (var. pre-1900: Opiul e şaorma popoarelor).
MINCIUNÃ Vezi KIM.
NICKI MINAJ Varietate de şaorma identicã cu şaorma Lady Gaga, dar preparatã cu carne neagrã.
PROTOCRONISM Aşa-zişii “istorici” arabi (care cautã sã ne ia maioneza) au reuşit sã-şi impunã teoriile mincinoase, dar noi ştim cã dacii au fost primii din lume care au adoptat şaorma ca formã de petrecere a timpului liber, dovadã şi cuvântul dacic “mânz”, care s-a dovedit de cãtre B. P. Haşdeu cã este derivat regresiv din “suntem flãmânzi dupã şaorma”.
QUARC Particulã elementarã care, conform oamenilor de ştiinţã, intrã în componenţa nucleonilor (protoni şi neutroni) care, împreunã cu electronii, formeazã atomii. Aceştia la rândul lor se asociazã în molecule, iar moleculele dau consistenţã sosului pentru şaorma. În limba germanã termenul Quark desemneazã însã brânza de vaci, o dovadã în plus cã nemţii nu se pricep la şaorma, de unde şi dependenţa lor de mâna de lucru din Turcia.
RAP Sunt genul de om care mãnânc şaorma-n liftul tãu, bagabontul natural, dau pe jos.
REVOLUŢIA TRANSUMANISTÃ Toate procesele tale cognitive au fost transferate din corpul fizic într-un calculator. Practic, personalitatea ta şi amintirile tale aparţin acum unui mediu de stocare. Cloud-ul este dotat cu un emulator de stimuli pentru proto-receptorii de gust, aşa cã încarci un spreadsheet Excel cu reactivii care dau “gustul” specific de şaorma. Autorul te dã în judecatã dacã îl partajezi cu prietenii. Vezi şi SINGULARITATE.
SINGULARITATE Ca urmare a încãrcãrii cloud-ului cu procese neurologice aparţinând multor consumatori de şaorma, în coroborare cu posibilitatea de a transfera date instantaneu, procesele de gândire s-au specializat şi s-au unit într-un singur proces de gândire cu mai multe threaduri. Existã o singurã şaorma care este în acelaşi timp toate varietãţile de şaorma. Pentru diversitate, Conştiinţa Unicã şi-a imaginat un proto-univers. Momentul creaţiei. Lumina.
TORTILLA Lipie hispanoamericanã de origine aztecã, dovadã în plus cã şaorma a fost inventatã în mod independent de toate marile civilizaţii.
USTUROIATÃ Una dintre cele douã calitãţi ale şaormei.
VATICAN Au fost 350 de ani foarte grei pentru Biserica noastrã dar iatã, tocmai l-am reabilitat pe Galileo şi suntem dispuşi sã ne recunoaştem eroarea de judecatã. Într-adevãr, şaormeria nu se învârte în jurul cãrnii, ci carnea în jurul propriei axe şi taximetriştii în jurul şaormeriei, dar aceştia nu se trag din maimuţã.
WORLD OF WARCRAFT Simulator care ilustreazã fidel întreg circuitul şaormei în naturã, de la tranşatul cãrnii cu sabia printre flãcãri şi ţepuşe pânã la creşterea drasticã în greutate şi apariţia acneei.
XENU Demiurg extraterestru venerat de cãtre adepţii Bisericii Scientologice. În mitologia popularã, consoarta sa este numitã deseori Xena (cunoscutã publicului larg datoritã serialului TV omonim, produs în ultimul deceniu al secolului trecut) iar rezultatul uniunii lor amoroase este maioneza primordialã. Comunitãţile de şaormari din cartierul bucureştean Dristor pãstreazã pânã în zilele noastre obiceiuri derivate din vechile ritualuri scientologice de iniţiere, deseori condamnate de cãtre discipolii lui CONFUCIUS.
YODA Cu de toate şaorma vreau. Dar usturoi fãrã. Foloseşte mãnuşile, Luke.
Z S-a dovedit cã un cititor neafectat de o formã de ortorexie nervoasã (dietã hipocaloricã, raw-veganism) nu poate ajunge la aceastã literã fãrã sã simtã un nivel corespunzãtor de poftã de a mânca o şaorma.
ZEMOASÃ Cealaltã calitate a şaormei.
Citeste tot...
28 aprilie 2012
25 aprilie 2012
Epoca marilor ctitorii
Biserica Ortodoxa Romana (BOR), in frunte cu Conducatorul ei Suprem, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel I, ridica in Capitala Republicii Ortodoxe Romania (ROR) un nou si frumos ansamblu clerico-edilitar, destinat inaltarii populatiei pe o noua treapta a credintei - mantuirea absoluta, prin donatii personale si transferuri generoase de bani de la bugetul Statului.
Cu ocazia alegerii proiectului castigator, eveniment transmis in direct la Televiziunea Nationala Ortodoxa Trinitas, Preafericirea Sa a oferit pretioase explicatii privind macheta expusa, dovedind largile cunostinte ale Sanctitatii Sale in domeniul arhitecturii, urbanismului, planificarii citadine, precum si administrarii fondurilor private ale intreprinderii dealtfel profitabile pe care o conduce stralucit.
In final, cei prezenti si-au manifestat totala adeziune si nemarginita admiratie pentru Catedrala Mantuirii Neamului Romanesc, aplaudand furtunos minute in sir si scandand puternic: "BOR in ROR!", "Catedrala de o vrei / Te feresti sigur de-atei!" si, desigur, deja traditionalul si popularul slogan crestin: "Moarte ateilor!"
Doamne-ajuta. Citeste tot...
24 aprilie 2012
21 aprilie 2012
Maidanul Academiei: Venetia din suflete
Pentru ca articolele despre Maidanul Academiei se inmultesc, o sa consider aceasta ca fiind a 3-a parte din acest serial. In primul episod am explorat la picior aceasta parte din fostul cartier Uranus-Antim, iar in al doilea, am revenit pentru cateva precizari importante. Recomand sa cititi primele 2 episoade inainte sa mergeti mai departe.
Prezentul episod vine ca urmare a unei descoperiri foarte interesante: Radu Dumitru a postat pe Youtube un documentar in care se vorbeste exact despre aceasta parte disparuta din Bucuresti. Materialul, realizat in 1998 de Dana Deac, se intituleaza "Venetia din suflete" - evident aluzie la suprafata de marimea orasului Venetia (Italia) curatata de istorie in anii '80 pentru aparitia Casei Republicii si a noului Centru Civic bucurestean. -->
Pentru a intra in atmosfera, tot de la Radu Dumitru am preluat aceasta suprapunere a noilor constructii peste reteaua veche de strazi din acea zona. Astfel, se poate vedea in clar dimensiunea distrugerilor. Ne vom concentra pe partea de jos a plansei, cu stradutele in panta si aproape paralele despre care am vorbit. Important: acolo unde scrie "Str. Mihai-Voda" este evident o greseala, "Bd. Natiunile Unite" fiind eticheta corecta.
O vedere din strada Ecoului (disparuta), in anul 1980. Catacteristica tuturor acestor stradute era ca aveau drept cap de perspectiva Dealul Patriarhiei, cu impunatoarea cupola a Adunarii Deputatilor.
In prezent, doar Calea 13 Septembrie mai ofera o astfel de panorama, neobturata de nicio casa veche si putreda.
Documentarul Danei Deac se concentreaza pe strada Arionoaia, in opinia mea "vedeta" grupului. Strada Arionoaia lega strada Uranus de strada Antim, coborand dealul Arsenalului in pante de diverse inclinatii. Sunt intervievati oameni care au locuit acolo - parinti, copii care se dadeau cu sania pe deal - si se povesteste cum s-a demolat zona. De foarte mare importanta sunt fotografiile de epoca si filmarile din arhiva personala a fostilor locatari, care dau o dimensiune profund umana povestii, trecand dincolo de simplul aspect urbanistic al problemei. Preiau si eu mai jos ce a postat Radu Dumitru pe Youtube:
Pentru a fi clar despre ce distrugeri vorbim, cam asa arata in prezent acest cartier odata atat de linistit si caracteristic Bucurestilor patriarhali de inceput de secol 20.
Multumiri lui Radu Dumitru pentru materialele furnizate, de importanta majora pentru cei interesati de istoria si transformarea cartierului Uranus.
Citeste tot...
Prezentul episod vine ca urmare a unei descoperiri foarte interesante: Radu Dumitru a postat pe Youtube un documentar in care se vorbeste exact despre aceasta parte disparuta din Bucuresti. Materialul, realizat in 1998 de Dana Deac, se intituleaza "Venetia din suflete" - evident aluzie la suprafata de marimea orasului Venetia (Italia) curatata de istorie in anii '80 pentru aparitia Casei Republicii si a noului Centru Civic bucurestean. -->
Pentru a intra in atmosfera, tot de la Radu Dumitru am preluat aceasta suprapunere a noilor constructii peste reteaua veche de strazi din acea zona. Astfel, se poate vedea in clar dimensiunea distrugerilor. Ne vom concentra pe partea de jos a plansei, cu stradutele in panta si aproape paralele despre care am vorbit. Important: acolo unde scrie "Str. Mihai-Voda" este evident o greseala, "Bd. Natiunile Unite" fiind eticheta corecta.
O vedere din strada Ecoului (disparuta), in anul 1980. Catacteristica tuturor acestor stradute era ca aveau drept cap de perspectiva Dealul Patriarhiei, cu impunatoarea cupola a Adunarii Deputatilor.
In prezent, doar Calea 13 Septembrie mai ofera o astfel de panorama, neobturata de nicio casa veche si putreda.
Documentarul Danei Deac se concentreaza pe strada Arionoaia, in opinia mea "vedeta" grupului. Strada Arionoaia lega strada Uranus de strada Antim, coborand dealul Arsenalului in pante de diverse inclinatii. Sunt intervievati oameni care au locuit acolo - parinti, copii care se dadeau cu sania pe deal - si se povesteste cum s-a demolat zona. De foarte mare importanta sunt fotografiile de epoca si filmarile din arhiva personala a fostilor locatari, care dau o dimensiune profund umana povestii, trecand dincolo de simplul aspect urbanistic al problemei. Preiau si eu mai jos ce a postat Radu Dumitru pe Youtube:
Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 2
Partea 3
Pentru a fi clar despre ce distrugeri vorbim, cam asa arata in prezent acest cartier odata atat de linistit si caracteristic Bucurestilor patriarhali de inceput de secol 20.
Multumiri lui Radu Dumitru pentru materialele furnizate, de importanta majora pentru cei interesati de istoria si transformarea cartierului Uranus.
Citeste tot...
10 aprilie 2012
Cartierul Uranus renaste! (virtual, normal!)
Pentru ca intotdeauna e bine sa privim spre viitor cunoscand si trecutul, listez mai jos articolele pe care le-am scris referitor la aceasta zona vitregita in anii '80 ai secolului trecut de Ceausescu:
Podul Mihai-Voda este unul din punctele de trecere a Dambovitei disparute in urma constructiei noului Centru Civic bucurestean. Povestea podului, aici.
Podul Izvor este printre cele mai faimoase din Bucuresti. Inainte de anii '80 facea legatura cu acest cartier disparut, asa cum am aratat aici.
Nu in ultimul rand, trebuie stiut despre seria de strazi paralele distrusa de Casa Academiei de pe 13 Septembrie. Am investigat imensul maidan din fata ei si am gasit niste vestigii foarte interesante - aici - dupa care am revenit pentru noi precizari, aici.Partea disparuta a orasului fascineaza uneori mai mult decat cea inca existenta, dar revin la propozitiile de inceput - foarte indrazneata propunerea din clip! Felicitari initiatorilor. Citeste tot...
09 aprilie 2012
De Ce Nu ?!!
Astazi o las mai moale cu versurile si propun o piesa mai fresh decat o rosie din curtea de la tara a bunicilor. Piesa asta incepe sa faca valuri in Uk si mie imi suna foarte bine. Piesa este difuzata din ce in ce mai des si pe Radio Guerrilla
Citeste tot...
Citeste tot...
03 aprilie 2012
De Ce Nu ?!!
Azi o dam pe hiphopareala,
Ceva vechi, intainte de scoala
Sper ca nu o sa-ti curga vre-o bala
Si sa sti ca nu-ti face nimeni morala.
Ceva vechi, intainte de scoala
Sper ca nu o sa-ti curga vre-o bala
Si sa sti ca nu-ti face nimeni morala.
Citeste tot...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)










