Articol de 10 lei (16)

Nu pot sa cred ca este abia primul episod cu lei din acest an. Exemplarele au asteptat cuminti, insa este timpul sa le prezint. Asadar, sa curga leii! -->

Un leu tocit de vreme, insa spoit din greu de proprietarii exotici ai unei case cu un singur nivel, tip 1900, de pe strada Ceaus-Radu, in vecinatatea bulevardului Matei Basarab si Primariei Sectorului 3.

Casele prafuite dar fumoase de pe bd. Maria ascund multe secrete. Printre cabluri si straturile de praf leii ornamentali se observa mai greu. Pe acesta l-am observat pe peretii unui imobil din apropierea Pietei Regina Maria (fosta Piata/Rondul George Cosbuc).

Din categoria leilor de acoperis: acesta se gaseste pe acoperisul casei din strada Dionisie Lupu nr. 72, casa celebra pentru scandaloasa demolare partiala din 2009, care a implicat corpurile din spate.

Mai rari sunt leii pe strada Doamnei, dar am gasit unul, pe o veche casa situata vis-a-vis de intrandul ce duce spre biserica Bulgara.

Un leu in perfecta stare, apartinand unei case belle-epoque de la intersectia bulevardului Hristo Botev cu strada Negustori. Ornament mai greu de zarit pe vreme calda, cand frunzisul este des.

Odata cu renovarea Hotelului Continental de pe Calea Victoriei, au fost renovati si leii ornamentali, pe care nu ii observasem inainte. Acesta este pe fatada dinspre str. Ion Campineanu.

Leu situat in extremitatea superioara a blocului cu influente maure de pe str. Berzei, in apropierea intersectiei cu str. Cobalcescu. Blocul face parte dintr-un front de imobile care a scapat de demolare.

Mai jos, pe Calea Plevnei, inspre Casa de Cultura "Preoteasa" (fosta Casa Studentilor "Universul), mai cunoscuta astazi drept clubul "Silver Church", se afla o vila de inceput de secol 20, cu ornamente de influenta franceza. Leul este si el de vanzare (de demolat), la pachet cu vila.

Leul-scurgere de balcon apartine unei cladiri cu influente maure din anii '30, situat pe o strada numita Ion Andreescu, ce se face la dreapta din bd. Ferdinand I, mergand spre Soseaua Mihai Bravu.

Leu meu favorit din acest set este unul care sta la panda, sub fereastra unei case de pe strada Dimitrie Orbescu, care leaga strazile Dumbrava Rosie si Icoanei. Este o zona rezidentiala linistita si tipic bucuresteana, cu arhitectura variata, in preajma Gradinii Icoanei si Parcului Ioanid.

Reamintesc: daca in drumurile voastre intalniti lei ornamentali, pozati-i si trimiteti-i pe adresa Rezistentei (vezi rubrica de contact, dreapta-sus).
Citeste tot...

Dati un SMS pentru Inima Copiilor. Dintre toate prostiile pe care ati dat 2 euro asta chiar conteaza.

Citeste tot...

Nesimtirea, tupeul si furtul - acum pe Facebook!

Furtul si asumarea informatiilor postate de altii pe internet sunt practici comune. Sunt deja obisnuit sa mi se plagieze articolele si sa mi se fure pozele. Chiar saptamana trecuta am telefonat la o agentie imobiliara care se promova pe site-ul ziarului "Jurnalul National". Agentia cu pricina facea reclame la vile din Cotroceni folosind o fotografie de-a mea de pe flickr, pe care cu nesimtire maxima si-au pus propriul watermark. Au scos-o urgent de pe site dupa sesizarea mea.

Mai departe, am gasit pe Facebook aceasta pagina - Bucurestii Vechi (Foto si Istorie). Admin-ul, foarte harnic, fura lejer si fara discriminare poze vechi de pe unde apuca - de la mine, de la Radu Oltean, de la Alex Galmeanu, sau de la Dan Rosca, din carti, etc. Uneori, fura cu tot cu adnotarile si explicatiile autorilor, schite si orice texte explicative! In cazul pozelor de la mine, a avut grija sa taie partea cu watermark-ul "rezistenta.net", nu cumva sa se vada sursa.

Am incercat sa-i atrag atentia, prin postari de comentarii la pozele furate sau pe Wall, sa precizeze sursa fotografiilor, mai ales ca nu a cerut niciun fel de permisiune sa le preia. Atat i-am pus in vedere. Raspunsul: mi-a sters TOATE comentariile si si-a blocat Wall-ul, sa nu mai poata posta nimeni in afara de el. La asa tupeu, am raportat pagina ca fiind "Spam and Scam". La fel au facut mai multe persoane. Va indemn sa faceti la fel, macar sa-i inchida pagina asta. Isi va face alta, foarte bine, o raportez si pe aia.

In final, o rugaminte personala: daca sunteti cititori fideli ai articolelor mele despre Bucuresti, NU dati "Like" acestei pagini! Sunt dezamagit ca unii din prietenii Rezistentei de pe Facebook - peste 30, in momentul in care scriu - sustin aceasta pagina, preferand asocierea cu un fals si o "culegere" de prost-gust in locul unor articole documentate.

Concluzia: astfel de furturi cu japca nu fac decat sa determine bloggerii care scriu despre Bucuresti sa renunte la aceasta activitate, intrucat daca ei se chinuie sa scoata la lumina fotografii vechi rare, sa le expliciteze, sa le comenteze, iar un prost ignorant isi face pagina pe Facebook, le ia fara persmisiune si le posteaza acolo, inseamna ca vor veni in curand si articole foarte bune din directia lui, nu? O tema serioasa de gandire pentru mine si colegii mei de panel.

Nu este vorba de drepturi de autor! Fotografii originali sunt morti demult, dar consider ca persoana care a descoperit respectiva fotografie are dreptul sa spuna unde sa fie publicata si unde nu si sa-i fie respectata munca pro bono. Citeste tot...

Care e treba cu sfarsitul lumii

Ati observat cat de multe povesti despre sfarsitul lumii circula?

Daca sunteti abonat la o retea de trimitatori de mailuri FW:Fw:FW:RE: inevitabil ati primit povestea cu inversarea polilor Pamantului. Sau vreun jurnalist v-a zis de urmatorul mare cutremur care va sa vina. Si nu aveati cum sa nu aflati de panourile care preziceau ca lumea se va sfarsi pe 21 mai.

Este evident ca multi oameni au o obsesie cu sfarsitul timpurilor. Fara a vrea sa devin psiholog de canapea, vreau sa analizez putin aceast fenomen.

De unde impulsul de a crede in diverse povesti apocaliptice si de a le promova?

Eu sunt de parere ca reverenta fata de sfarsitul lumii este o forma de evadare din vicisitudinile vietii.

Nu o simpla metoda de scapare, de sustragere temporara, cum ar fi un roman sau o fantezie, ci un semn ca individiul in cauza are o dorinta apasatoare de a lasa in urma intreaga situatie de viata.

Apocalipsa reprezinta sfarsitul problemelor individuale, o solutie definitiva. Insa nu este un sfarsit care naste sentimente de rusine pentru persoana care crede, caci nu este un esec personal. Este un sfarsit global, inevitabil, al intregii umanitati. Un sfarsit pentru care nu poate fi blamat.

Ati alergat vreodata o cursa si v-ati dorit ca organizatorii sa o intrerupa pentru un motiv oarecare? Cei care pun suflet in zvonurile apocaliptice sunt persoane care simt ca nu au sanse sa castige cursa vietii si isi doresc cu disperare un reset.

Insa de multe ori apocalipsa are si elemente aditionale - de cele mai multe ori o judecata si o viata de apoi.

Viata de apoi asigura ca subiectul nu va suferi in urma sfarsitului lumii un final abrupt si nici unul chinuitor, ci va avea parte de inca o viata cu un confort garantat.

Judecata este elementul care va garanta confortul. In cadrul judecatii beneficiile nu sunt repartizate in functie de rezultatele obtinute pana atunci, cum este ordinea lucrurilor in viata ce a luat sfarsit, ci in functie de efortul depus.

Carevasazica, daca ai avut o viata cu un confort modest, sau ai fost chiar sarac, dar ai muncit mult de-a lungul timpului, vei fi rasplatit. Din nou, genul de oameni atrasi de asemenea profetii sunt cei care se afla in situatia de a avea o viata plina de neajunsuri in ciuda trudei. Ei vor, prin judecata, o schimbare a criteriilor de premiere fiindca stiu ca nu primesc premiu.

Unul din cele mai raspandite culte, alcatuit din oameni care cred in apocalipsa, a fost cultul lui Iisus Nazarineanul acum 2000 de ani. Cultul sau era format din evrei profund frustrati - natia lor plecase din desertul Egiptului pentru a ajunge in tara fagaduita - un alt desert. Plecasera pentru a scapa din scalvie si erau supusii Imperiului Roman.

Pentru ei, Raiul era, efectiv, un loc cu apa dulce si verdeata din nordul Irakului, asa cum scrie explicit in biblie.

Deci evreii astia erau profund nemultumiti cu intreaga lor existenta. Nu-i de mirare ca au avut un element suplimentar mitului lor apocaliptic - "cei din urma vor fi cei dintai". Citeste tot...

Cum mi-am petrecut Noaptea Muzeelor 2011

Desi am fost la Noaptea Muzeelor si in 2009 si 2010, acesta este primul an in care povestesc despre acest eveniment. Am preferat pana acum sa ma refer doar la Zilele Bucurestilor, insa anul acesta a venit cu niste surprize la Noaptea Muzeelor: -->

Stiind ca se creeaza cozi imense la vizitarea gratuita a muzeelor (oamenii adora orice e oferit pe gratis, fie si cultura), am preferat sa merg pe ideea „punct ochit, punct lovit” si sa ma duc doar acolo unde ma interesa sa vizitez.

Prima oprire a fost la Muzeul de Istorie de pe Calea Victoriei (Palatul Postelor). Aici, in holul central, era expusa piesa principala a Bijuteriilor Coroanei Romaniei – Coroana de Otel a Regelui Carol I. Facuta din otelul unui tun capturat la Plevna in Razboiul de Independenta (1877-1878), ea a fost folosita si la incoronarile Regilor Ferdinand I (1922) si Mihai I (1940). Crucea din varf nu este una oarecare, ci decoratia „Trecerea Dunarii”. De obicei, Coroana Romaniei nu este expusa alaturi de celelalte bijuterii, pentru ca republicanilor nu le trebuie sa vada asa ceva, probabil. Absurd.

In holul central, expozitia temporara „Tineretea noastra in comunism” arata viata in Republica Socialista Romania – anii ’70-’80. Iata o reconstituire de birou de securist. Sub stema Partidului Comunist si sub portretul „intr-o ureche” a intaiului Presedinte al Republicii, securistul investigheaza dosare importante: „Paul Goma”, „Europa Libera”, etc. Ca o observatie, etajele Muzeului de Istorie nu se viziteaza, desi vorbim despre o cladire de proportii.

Subsolul Palatului Postelor este ocupat de Tezaurul Romaniei, unde sunt expuse artefacte valoroase, din cele mai vechi timpuri si pana la Regatul Romaniei. Desigur, sceptrul prezidential al lui Nicolae Ceausescu si unele bijuterii ale sotiei sale nu se regasesc, desi ar trebui.

M-a interesat sa explorez bijuteriile regale. Printre ele, coroana Reginei Elisabeta (stanga), croita dupa acelasi tipar ca cea a Regelui Carol, dar din aur. In dreapta, fotografia coroanei Reginei Maria, fabricata dupa desenele Majestatii Sale, special pentru Incoronarea de la Alba-Iulia din 1922.

Am urcat apoi dealul Cotrocenilor pentru a vizita Palatul Regal de acolo. Deoarece am ajuns inainte de deschiderea portilor, coada la care am stat pe soseaua Cotroceni a fost mica. La punctul de control de la marginea domeniului, am fost avertizat ca fotografiatul pana la Palat nu este permis, fiind „zona de siguranta”.

Am apucat sa fotografiez Palatul vechi, ridicat de Regele Carol I. Administratia Prezidentiala se gaseste in Palatul nou, ridicat de Ceausescu dupa 1977. Am apucat sa fac doar o poza a unui coridor, pana sa fiu apostrofat de o angajata (A):

A: Ce faceti?? Nu e voie!!
Eu: De ce?
A: Ca nu e voie! Nu e voie poze.
Eu: Dar doamna de la poarta mi-a zis ca nu e voie sa pozez exteriorul, dar ca in Palat e voie.
A: Nu e, nu stiu ce v-a zis la poarta.
Eu: Dar totusi, la Noaptea Muzeelor, toate institutiile permit fotografiatul fara taxa si fara restrictii. Asa a fost si in anii trecuti.
A: E primul an cand participam, iar la noi nu e voie cu poze.
Eu: Bine, dar de ce??
A: Nu stiu, eu doar fac ce mi se spune!
Eu: Ok, multumesc.

Ca atare, mai sus vedeti singurele poze facute. Desigur, in curte se puteau face poze cu exteriorul Palatului cat nu erau SPP-istii atenti, dar interioarele ma interesau cu adevarat. Am mai fost martorul unei intamplari haioase. Cineva (C) din grupul cu care intrasem a intrebat unde e toaleta. II raspunde o alta angajata (A):

A: Pai ce e cu toaleta?
C: Am nevoie sa merg acolo. Unde este?
A: Nu avem asa ceva!
C: Intr-un Muzeu National nu e toaleta?
A: Nu avem aici.

Intervin eu:

Eu: Da’ dl. Presedinte are toaleta?
A: Da, normal!
Eu: Si vizitatorii nu beneficiaza de asa ceva?
A: Trebuia sa mergeti jos, la poarta.
C: Dar am intrebat si acolo si mi-au spus ca aveti aici, in Palat.
A: Mergeti jos.

Vizita a cuprins doar etajul I, deoarece s-a considerat ca muritorii de rand nu au voie sa vada restul Palatului, nici chiar in cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor. Ghidul avea grija sa puna mereu accent pe particula „fostul” din sintagma „fostul Palat Regal”, si a trebuit sa completez ca abdicarea Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 a fost fortata. Pacat de acest Palat superb, ca este atat de inaccesibil. La iesirea de pe domeniu, coada urca soseaua Cotroceni si ajungea inspre Piata Leul.

Update! Cititi aici ce imi scrie un muzeograf tupeist de la Cotroceni, revoltat de recenzia negativa de mai sus.

Urmatoarea tinta: Piata Revolutiei. Am trecut, in drumul la pas, prin Gradina Cismigiu, unde am regasit o atmosfera de vara foarte placuta.

Intentia mea initiala de a vizita Palatul Regal (Muzeul de Arta) s-a stins cand am vazut cozile kilometrice de la aripile Kretzulescu si Stirbei-Voda, asa ca m-am reorinetat spre Fundatia Regala (Biblioteca Centrala Universitara) de peste drum. Da, biblioteca si-a deschis portile pentru vizitatori! Am avut ocazia sa vad cum a fost restaurata cladirea veche, dupa incendiul din decembrie 1989. Destul de bine, zic. Cele doua fotografii de mai sus sunt facute din Loja Regala a Aulei Fundatiei.

Ghidul ne-a dus apoi prin biblioteca veche, refacuta integral in stilul initial, rotondele laterale si camera centrala, care are balcon spre Piata Palatului.

A fost vizitat si corpul nou, o cladire moderna foarte interesanta, cu un imens luminator natural deasupra holului central circular. Am remarcat ca personalul BCU este mult mai amabil ca cel muzeal, tocmai prin aceasta prisma.

Inapoi in Piata, lumea forfotea de colo-colo, iar cozile se lungeau. Piedestalul noii statui a Regelui Carol I devenise loc de repaus pentru cei obositi de la statul in picioare.

In curtea Palatului Regal, intre cele doua cozi laterale, era o zona de distractie. In centrul Curtii de Onoare fusese ridicata o scena pe care s-au produs diverse trupe. La un moment dat, atmosfera devenise tipica unui concert in Vama. Foarte ciudata senzatie, mai ales in respectivul loc.

Pentru prima oara, spatiul verde din fata Palatului era plin-ochi de oameni – majoritatea tineri – care stateau relaxati si ascultau muzica.

Luminile corpului central erau stinse, semn ca Sala Tronului nu se vizita, din contra, se vedeau schele care aratau ca era in renovare. Cum am spus si in articolul dedicat Salii Tronului, acest spatiu ramane interzis vizitatorilor comuni. Din contra, nu cred ca renovarea va readuce in Sala structura Tronului Romaniei.

Ultima oprire a fost la Muzeul de Arta Contemporana din incinta Casei Republicii. Aici, cateva expozitii temporare cu exponate care de care mai creative. De la arhitectura extrema (stanga), la incinte din cutii de carton imbinate si avand lipite de ele motorase care invarteau fire (dreapta). La lovirea de cartonului, firele generau un zogomot asemanator ploii. Interesant!

La un alt etaj, o expozitie cu caracter funebru. Mi-a captat ateentia un tablou care simboliza moartea comunismului in Romania, pictat peste o veche harta a RSR (stanga sus). Urmatorul etaj prezenta o colectie de tablouri pline de culoare. Realizate la inceputul deceniului trecut, acestea pastreaza o tematica citadin-automobilistica, dar duc la extrem nuantele de culori, tinzand spre kitsch. Griul orasului se transforma astfel intr-o paleta extotica de culori. Mi-a placut.

In fine, piesa de rezistenta a Muzeului este terasa, unde de obicei se poate ajunge cu lifturile de pe exteriorul cladirii. La Noaptea Muzeelor, conducerea a considerat ca vizitatorii nu merita aceasta onoare si i-a invitat sa urce foarte multele scari. De pe terasa, se poate vedea o portiune a fostului cartier Uranus, ras de pe fata Pamantului in anii ’80. Intreband cateva persoane, am constatat ca multi habar nu au ca acolo era zona locuita acum nici 30 de ani.

De asemenea, terasa ofera si o panorama asupra cartierului Cotroceni, pana la Universitatea de Medicina (luminata puternic, in centru). In departare, se vede cladirea de sticla din complexul Sema Park, de pe malul Dambovitei (dr.), dar si turla ciudatei biserici de langa Lacul Morii, langa Podul Ciurel (st.).

Sus: vedere cu 3 elemente distincte: prim-plan – Opera Center de la Piata Operei, pe Splai. Plan median: fosta Casa Radio, sectionata in 2, in vederea realizarii proiectului „Dambovita Center” (in stagnare). Fundal: Turnul de Ascensoare de langa Gara de Nord.
Jos: Universitatea Nationala de Aparare „Carol I”, completata in mod nefericit in spate de silueta Mall-ului din Cotroceni. Pe fundal, ansamblul de blocuri masive din cartierul Militari, intersectia de la Lujerului. Faptul ca am avut parte de o noapte calda, clara si fara vant puternic mi-a permis sa fac fara probleme aceste poze nocturne.

In incheiere, o panorama a Palatului Regal, in noaptea de 14-15 mai 2011, realizata de la una din ferestrele Bibliotecii Centrale Universitare. Am postat-o acum cateva zile ca teaser pe Facebook si pe contul meu de flickr. Se observa cozile imense, insa beneficiem si de o perspectiva unica spre noua statuie a lui Carol I. Cred ca acum este clar de ce am fost un sustinator infocat al optiunii „coada lasata”. Altcumva, perspectiva asupra Palatului Regal este intr-adevar inedita.

Acestea au fost peripetiile mele pe la muzeele bucurestene. Care dintre voi a fost la Noaptea Muzeelor? Putem schimba impresii mai jos, in comentarii.

Update! Mike a vizitat Muzeul Aviatiei, unde eu n-am ajuns, deoarece nu este situat in centru.
Citeste tot...

Sala Tronului: sanctuarul profanat

In Palatul Regal de pe Calea Victoriei isi are astazi sediul Muzeul National de Arta al Romaniei, institutie de cultura. Pe langa salile „comune” exista insa incaperea pivotala a intregului edificiu – Sala Tronului. Aceasta sala legendara, interzisa muritorilor de rand, nu si-a trait umilinta cea mai mare in vremea comunistilor – asa cum ar fi fost de asteptat – ci dimpotriva, dupa 1989, odata cu instaurarea democratiei republicane.

Articolul acesta este o extensie a postarii scrise cu ocazia lui 10 Mai 2009: Locuri sacre ale regalitatii (recomand sa o cititi inainte). Am decis sa explorez istoria Salii Tronului, marirea si decaderea ei. -->

In Principatele Unite Romane, Palatul Domnesc era cel in care isi desfasura activitatea Domnitorul Cuza. Palatul (Casa Golescu – sus, foto 1866), era situat cam pe la jumatatea Caii Victoriei, langa biserica Kretzulescu. Palatul Domnesc i-a servit si Domnitorului Carol I, instalat pe Tron la 10 Mai 1866, printr-o ceremonie in sala de bal a edificiului (jos, foto 1866).

Odata cu dezvoltarea tarii, proclamarea Independentei (10 Mai 1877) si ridicarea la rang de Regat (10 Mai 1881), vechiul Palat Domnesc a fost inglobat intr-un Palat Regal, tributar arhitecturii vestice, cu o fatada generoasa spre Calea Victoriei. Evident, palatul avea o incapere esentiala – Sala Tronului.

Pentru a ajunge la ea, se urca pe frumoasa Scara de Onoare, realizata din marmura.

In partea superioara, coloanele formau un semicerc, in timp ce bolta era ornata cu o fresca.

Se ajungea apoi in Holul de Onoare, in mijlocul caruia era o canapea rotunda ingloband o statuie a Reginei Elisabeta in postura de „Mama Ranitilor”. Cele doua usi vizibile in fotografiile din stanga duceau spre Sala Tronului. Ramanand in Holul de Onoare, se observa pe peretii laterali tablouri ale Suveranilor: Carol I si Elisabeta.

Sala Tronului, perspectiva dinspre usile principale de acces catre Tron. Ornamentatia bogata aminteste de palatele din capitalele occidentale. Bolta care anunta inceputul incintei Tronului avea deasupra ei stema Vechiului Regat (in color, medalion).

Incinta Tronului era o parte mai retrasa si mai sobra a Salii Tronului, putandu-se izola prin tragerea draperiilor. Aici se gaseau cele doua jilturi ale Regelui Carol I si Reginei Elisabeta (foto sus). Alternativ, se foloseau si niste fotolii ceva mai simple (foto jos).

Cele doua tipuri de tronuri regale, privite mai indeaproape. Stema mijlocie a Regatului Vechi era reprezentata deasupra lor. Surpriza consta in faptul ca vechile jilturi exista si astazi (foto color) si sunt relativ bine restaurate.

In Sala Tronului se organizau diverse ceremonii (de Ziua Nationala, de ziua Regelui, de sarbatori, etc.), iar Suveranul isi primea oaspetii. Tot aici erau primiti pentru acreditare ministrii plenipotentiari, ambasadorii si atasatii diplomatici. Pastrand perspectiva spre Tron, avem o imagine de sfarsit de secol 19/inceput de secol 20 cu Familia Regala si suita (sus), in timp ce fotografia de jos este realizata dupa moartea Regelui Carol I in 1914. Tronul sau este acoperit, ramanand functional doar cel al Reginei Elisabeta.

Sala Tronului, perspectiva dinspre incinta Tronului inspre intrarea principala, dinspre Holul de Onoare. Se remarca aceleasi decoratiuni elaborate, precum si o stema simetrica, in partea opusa. Lateralele sunt bordate de canapele, in timp ce lumina intra prin ferestrele generoase dinspre Piata Palatului Regal (actuala Revolutiei).

In 1927, Palatul Regal a fost devastat de un incendiu (foto sus), fiind necesara reconstructia lui, care va dura pana prin anii ’50. Aspectul noului Palat Regal este unul mai simplu decat al predecesorului, in ton cu arhitectura epocii, mai simplificata.

Ce mai ramasese din vechea Scara de Onoare a fost inglobata in noua Scara a Voevozilor, ducand tot spre Sala Tronului. Scara se numeste astfel fiindca deasupra coloanelor din partea superioara, de jur-imprejur, sunt reprezentate figuri importante din istoria romanilor. Plafonul este ocupat tot de fresca. Pe noua configuratie, exista si o anticamera a Salii Tronului.

Sala a fost refacuta complet si nimic nu mai aminteste de incaperea originala. Noua sala a fost gandita sa impresioneze prin dispunerea volumica, arcade, marmura si monumentalitate. Ornamentele au trecut in planul secund, insa nu lipsesc cu desavarsire. Perspectiva inspre Tronul Romaniei (via armyuser) arata o sala luminoasa, cu lateralul catre Calea Victoriei. Noul Palat Regal este insa prevazut si cu un balcon central, in care Regele iesea sa salute multimea din Piata.

Incinta Tronului si-a schimbat radical aspectul si nu mai este separata prin draperii de restul salii. Suveranul folosea cele doua usi din incinta pentru acces (multumesc, din nou, armyuser pentru fantastica fotografie!). Se disting cateva elemente care fac noua Sala a Tronului la fel de speciala ca predecesoarea.

Tronul, reprezentat fizic de unul din fotoliile mai simple de pe vremea lui Carol I, se gasea sub o cupola ornamentata in stilul incintei. Aceasta era sustinuta de coloane cu figuri inaripate in partea superioara Aditional, de o parte si de alta a structurii se ridicau coloane mai mici, in forma de fascii romane (simbol popular in anii ’30, propagat de curentul arhitecturii neo-fasciste din Italia lui Mussolini), in varful carora erau alte figurine inaripate. In spatele tronului se desfasura o uriasa draperie purpurie, pe care erau reprezentate emblemele provinciilor istorice din Regat, in scuturi aurite separate, dar si scutul Casei de Hohenzollern-Sigmaringen, din care se trage Dinastia Romana. Varful cupolei de deasupra Tronului era marcat de o replica marita a coroanei de otel a Romaniei.

Intrandul semicircular boltit avea reprezentate in partea superioara aceleasi provincii istorice si scutul de Hohezollern, alaturi de stema Regatului, varianta mica (reprodusa si in dreapta), dar in culori. Tara Romaneasca, Moldova, Oltenia, Ardealul, Dobrogea si Marea Neagra se regaseau si individual, si in stema Statului, in Sala Tronului. Pasind inapoi si privind tot in sus, se observa doi „C” afrontati – monograma Regelui Carol al II-lea, ctitorul noului Palat Regal. Existau patru atfel de monograme...


...care inconjurau fresca circulara de pe tavanul primei parti a incintei. Fresca, intitulata „Apologia artelor romanesti”, era opera Ceciliei Cutescu-Storck, care pictase si fresca din Aula Magna a Academiei Comerciale (ASE). Artista plastica era sotia lui Frederic Storck, care impreuna cu fratele sau Carol a sculptat statuile de pe fatada Palatului Justitiei de pe cheiul Dambovitei. Tatal celor doi, Karl Storck, facuse statuia Spatarului Cantacuzino din fata Spitalului Coltea si statuia Domnitei Balasa din fata bisericii omonime. Per total, familia Storck a ridicat mult arta romaneasca a inceputului de secol 20, apropiata fiind de Familia Regala.

In partea opusa a Salii Tronului, deasupra usii centrale era reprezentata stema Romaniei Mari (varianta mijlocie), bordata de tablourile reprezentandu-i pe primii doi Regi: Carol I si Ferdinand I, deasupra usilor laterale.

Sala a ramas un spatiu oficial, de unde monarhul transmitea mesaje, sau unde primea oaspetii straini. Fotografiile din stanga sunt din a doua parte a anilor ’30, cu Regele Carol al II-lea si Principele Mostenitor Mihai, iar poza din dreapta este din anii ’40, cu Regele Mihai I. In dreptul usilor laterale stateau de obicei doua garzi.

In Sala Tronului a avut loc intalnirea guvernului format de Patriarhul Miron Cristea in 1938, care consfintea regimul autoritar impus de Carol al II-lea. O parte din draperia din spatele Tronului s-a pastrat pana in prezent (foto dr.) si se regaseste in Sala Regilor din Palatul Elisabeta, resedinta actuala a Familiei Regale.

In primavara lui 1944, bombardamentele anglo-americane au vizat si centrul puterii din Romania de atunci, Palatul Regal. Ca atare, si Sala Tronului a fost afectata, iar distrugerile se pot vedea in fotografia-document postata de Alex Galmeanu.

30 Decembrie 1947 a adus poporului roman o forma sovietica de guvernare: Republica Populara. Dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai, Sala Tronului a fost dezafectata, incinta Tronului fiind vizata in mod deosebit. A disparut structura Tronului, dar si treptele aditionale pe care statea. Noua denumire a spatiului a devenit Sala de Ceremonii a Consiliului de Stat al Republicii Populare Romine, Republica Socialista Romania dupa 1965.

Un eveniment major petrecut in anticamera salii a fost instalarea catafalcului liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej in 1965. Sicriul, adus pe Scara Voevozilor, a fost depus in anticamera si a fost vegheat de tovarasii de Partid ai decedatului, printre care si viitorul lider Nicolae Ceausescu. Populatia „indurerata” a adus apoi un ultim omagiu „tatucului” Dej, care ii scapase de „odioasa monarhie burghezo-mosiereasca” si le deschisese calea catre „visul de aur al omenirii” – comunismul.

Aspect din Sala Tronului, anul 1966, de la conferinta Comitetului Consultativ al Tratatului de la Varsovia (organism militar opus NATO in timpul Razboiului Rece). Interesanta este perspectiva catre usile principale. Portretele Regilor, dar si stema regala, disparusera fara urma, ramanand doar forme patratice si ovale goale in loc.

In vremea comunismului, Sala Tronului s-a pastrat ca un spatiu protocolar si ceremonial, evident golit de orice simboluri monarhice. In imaginea din 1967 (Fototeca Online a Comunismului Romanesc), Chivu Stoica, Presedintele Consiliului de Stat al RSR, primeste oaspeti in Sala de Ceremonii din Palatul Republicii, exact in incinta Tronului, sub fresca ce scapase neatinsa. Pe peretele din spate fusese atarnata emblema socialista a Romaniei (in color, foto dr.).

Colaj cu imagini de la ceremoniile din Sala Tronului, epoca Ceausescu. In sensul acelor de ceasornic: Iosip Broz Tito, liderul RSF Iugoslavia, il intalneste pe Ceausescu (se vad fresca si reprezentarile color ale provinciilor Regatului Romaniei – surprinzator ca au scapat!), liderul sovietic Leonid Brejnev in vizita la Bucuresti, dictatorul Zairului, Mobutu Sese Seko il intalneste pe dictatorul Romaniei, presedintele american Geral Ford in Sala Tronului, alaturi de Ceausesti.

In 1981, avea loc in istorica sala „solemnitatea decorarii tovarasului Nicolae Ceausescu si a tovarasei academician doctor inginer Elena Ceausescu cu titlul suprem de Erou al Republicii Socialiste Romania”, cea mai inalta distinctie a statului comunist. Fotografia de grup este facuta chiar in fata incintei Tronului. Ceausescu a purtat decoratia (care ii fusese acordata a doua oara) la Congresul al XIV-lea al PCR (ultimul, din noembrie 1989) (foto centru), iar in dreapta, o privire detaliata asupra decoratiei.

Dupa 1989, Palatul Regal a devenit integral Muzeu de Arta, neavandu-si aici sediul niciuna din institutiile centrale ale noii Republici „democratice”. In Sala Tronului, accesul publicului larg a ramas interzis. La fel si pe Scara Voevozilor si in Holul de Onoare.

In filmul „Oglinda” al lui Nicolaescu (anii ’90) se prezinta „decaderea” monarhiei romane dupa arestarea Maresalului Antonescu (23 August 1944). O scena memorabila este cea in care Regele Mihai I primeste din partea Sovietului Suprem al URSS si a Maresalului Stalin Ordinul „Pobeda” (Victoria). Cadrele filmate pe Scara Voevozilor si in Sala Tronului ofereau imagini color cu incaperea „restaurata”. Singurele elemente originale erau fresca (se observa stergerea eficienta de catre comunisti a monogramelor regale din colturi), dar si simbolurile de pe bolta de deasupra Tronului. Acesta, impreuina cu cupola, au fost refacute, insa inexact. Jiltul Regelui este cu totul altul, cupola seamana cu un castron, iar coroana din varf este mult prea mica. Fasciile laterale nu mai apar, dar nu ma pot pronunta asupra draperiei din spate. Posibil sa fi fost cea originala.


Dupa anul 2000, Muzeul de Arta a realizat ca Sala Tronului poate fi si mai profitabila. Interzisa complet vizitatorilor, poate fi inchiriata insa pentru diverse evenimente. La fel si Holul de Onoare. Se pot tine receptii chiar in capatul Scarii Voevozilor, sub fresca aferenta.

Ba chiar au loc si intalniri in anticamera. Unde a zacut Dej, se intalneste in prezent cu diversi oaspeti actualul Presedinte al Republicii.

Ziarul „Gardianul” titra in 2008: „Cel mai recent eveniment pe care il gazduieste Palatul Regal se desfasoara astazi, unde altfel decat in Sala Tronului? O celebra firma de whisky isi lanseaza un nou sortiment destinat consumatorilor de lux." Voi spicui in continuare din acest articol.

Sala Tronului poate fi inchiriata de oricine, daca este vorba de un „eveniment serios”, spune conducerea Muzeului de Arta. Totul contra cost. 10.000 de euro pentru o noapte in sala in care s-a scris istorie, totul pentru „salvarea Muzeului”. S-au organizat in Sala Tronului prezentari de moda, petreceri ale unor firme cu pretentii si chiar o nunta. Pe locul Tronului Romaniei canta azi orchestra. Incredibil!

Reprezentantii muzeului spun ca inchirierea salii este perfect legala, cu acordul Ministerului Culturii si ca oricum toate marile muzee fac asta – tine de politica economica a fiecarei institutii. In imaginile de mai sus, vedere dinspre incinta Tronului spre usi. Locurile goale unde s-au aflat tablourile Regilor si stema regala sunt acoperite de perdelute albe ieftine. In dreapta, o imagine de la o receptie. Mesele din prim-plan stau exact sub fresca Ceciliei Cutescu-Storck.

In 2005, Muzeul de Arta sesiza Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce Dragos Savulescu (foto), actionar la FC Dinamo, si-a facut nunta in Sala Tronului. Initial, cele doua parti au semnat o conventie pentru organizarea unui „spectacol-eveniment cu participare internationala”. Reprezentantii muzeului spun ca firma organizatoare a facut o nunta, incalcand acordul. S-au cutremurat peretii salii sub acordurile celor de la Gipsy Kings. Nu se stie ce s-a intamplat mai departe cu sesizarea.

Incinta Tronului a trecut in plan secund cand s-a lansat pe piata romaneasca un telefon mobil de lux – Vertu.

O vedere din timpul unei receptii. Multi dintre meseni habar n-au in ce loc istoric se afla, pentru ei este o sala de evenimente exact ca la Palatul Parlamentului, de exemplu.

Casa Regala a tras un semnal de alarma privind darea in folosinta a Salii Tronului pentru diverse evenimente: „Este incredibil ca este inchiriata cu 10.000 de euro pe noapte pentru nunti. Sanctuarul regalitatii romanesti, locul unde s-a scris istorie a fost transformat in altceva, iar acest lucru nu a fost facut nici de sovietici, nici de mineri, ci de intelectualii care ne conduc si se mandresc cu ceea ce au facut. Autoritatile sustin ca banii obtinuti sunt folositi pentru restaurarea tablourilor, dar de fapt ne batem joc de propriul patrimoniu spiritual!”

Aceste practici odioase mi se par o pangarire mult prea mare a unui simbol national. Sa aiba loc agape, chermeze si alte sindrofii in sala centrala a Palatului Regal din Bucuresti, in timp ce vizitatorii obisnuiti ai Muzeului sunt limitati la un corp de cladire, este inacceptabil. Practic, doar scara de marmura a Regelui Carol I este accesibila, fotografiatul fiind, evident, strict interzis. Intreband o angajata a Muzeului de Arta daca se pot vizita Sala Tronului si cabinetul Regelui, aceasta mi-a raspuns taios: „Evident ca NU!”

Unii ar spune ca Romania este Republica in prezent si ca o Sala a Tronului solemna nu isi are sensul, cat timp solemnitatea ne umple de respect in Dealul Cotroceni. Totusi, sunt absolut sigur ca nu se fac petreceri private in Sala Tronului din Marele Palat al Kremlinului (Moscova, Rusia) si din Palatul de Iarna (Sankt Petersburg, Rusia), sau in Sala Tronului de la Castelul Fontainebleu (Franta), sau in Sala Tronului din oricare din palatele si castelele imperiale/regale/princiare din Germania sau Polonia, asta in timp ce toate tarile mentionate sunt republici.

Prea des obisnuim sa calcam in picioare valorile trecutului si sa le minimalizam importanta. Ca aspect, Sala Tronului de la Bucuresti este goala, golita de sens si rece. Stema socialista a disparut si ea, dar nu pentru a face loc Tronului refacut, ci pentru a acomoda reflectoarele si orchestrele/trupele, deoarece asa se petrece cu stil in Capitala Republicii Capitaliste Romania.

Update! I-am pus in vedere si Principelui Radu articolul, iar Alteta Sa a considerat ca merita promovat: "Multumesc pentru articol si pentru mesaj. Este un lucru atat de imbucurator sa citesc astfel de cuvinte. Felicitari pentru pretiosul gest de a pune impreuna textul si fotografiile din articol. (...)"
Cititorilor blogului "Romania. Altfel", le-a scris: "Va invit sa cititi cu rabdare și atentie articolul publicat pe blogul de atitudine "Rezistenta urbana". Chiar si simplul fapt de a lua cunostinta de ceea ce se spune in articol este un pas important inainte."
Citeste tot...