De 1 mai arbeit macht frei!

Ziua de 1 mai este numită "sărbătoarea celor ce muncesc". Trimiterea veninoasă, care se face mereu în subsolul însângerat al tuturor regimurilor discreţionare ce au confiscat această sărbătoare, este la adresa celor care nu se supun acestei definiţii procustiene. Dacă nu muncesc, spune trimiterea criminală făcută printre rânduri, nu sunt "ai noştri, dintre noi, pentru noi" şi ca atare orice măsură luată împotriva lor poate şi va fi justificată... Politic şi istoric, desigur, adică din perspectiva celor două dimensiuni "ştiinţifice" care au exclus-o definitiv încă din decursul secolului trecut pe cea de a treia, cea umană. Nimeni nu pare preocupat de absenţa unei zile care să-i celebreze pe toţi cei care reuşesc să rămână oameni, în antiteză cu cei care au devenit altceva...

Să vorbeşti azi generaţiilor tinere despre pericolul totalitarist, brun sau roş', pare cea mai eficientă metodă de pierdut vremea. Tinerii noştri sunt fie pierduţi în ceaţa infotainment-ului televizat, fie victime ale propagandei mincinoase ce le serveşte de decenii istorie măsluită la cel mai înalt nivel. Între timp, partidele criptocomuniste ce conduc ţara fără drept de apel şi pauză de respiro de douăzeci de ani, sunt percepute fie ca inofensive, fie ca -în cel mai bun caz- un rău necesar. Facţiunea prezidenţială, aflată la putere după o lungă perioadă de năpârlire spre portocaliu, pare a fi preocupată numai de raptul economic. Partidul roşu face foamea în opoziţie şi afişează o mină senină. Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i pute. Urmaşii criminalilor şi torţionarilor ce au decimat elita acestei ţări se ascund toţi sub pălăria de fetru a fostului preşedinte şi activist comunist, Ion Iliescu. În fond, vorba lui, ce-i poţi reproşa unui fost şef de stat pe ale cărui mâini se usucă sângele câtorva mii de victime, când tot atâtea mureau mai demult într-o singură noapte în inchisorile sovietice? Omul a fost un despot luminat şi a pus mai presus "interesul de stat", altă găselniţă "ştiinţifică". Potrivit celor învăţate de el la Moscova, Dumnezeu nu există. E chiar greu de explicat şi mai greu de înţeles cum ar putea exista cât timp pioletul ucigaş i-a trecut prin cap lui Troţki şi nu lui Stalin.
În plus nu-i prudent să-i superi pe sovietici, pardon, pe ruşii care au început să se ceară înapoi în fruntea bucatelor europene, acolo unde au ajuns prima oară cu metoda infailibilă a gulagului şi glonţului în ceafă, iar acum prin robinetul ce alimentează Europa cu gaze şi petrol.
Între timp noul preşedinte al celui mai mare partid de stânga din România, un tânăr de mare viitor, se odihneşte între două şedinţe în care-şi dojeneşte baronii roşii pentru limuzinele din dotare şi îi aşteaptă pe ruşi săpându-şi tranşee în penthouse-ul său din centrul Capitalei, înarmat cu tricoul său preferat cu Che Guevara, având spatele asigurat de nevasta de stânga şi flancurile protejate de bona filipineză importată spre ocrotirea odraslei din dotare.