Mi-am scos cazierul fiscal

Azi am fost sa imi scot certificatul de cazier fiscal. In caz ca nu stiti ce e ala, e un query intr-o baza de date a fiscului care spune ce debite ai, si scoate o hartie la imprimanta care apoi e stampilata si semnata de un functionar.

Insa pentru aceasta simpla interogare informatica, am vizitat PATRU oameni in circa financiara. Unul mi-a dat un formular de cerere, numai ca nu era formular propriu-zis - ci indicatia sa ma duc la xerox-ul de langa circa, unde o tanti a produs o hartie pe care a multiplicat-o si pe care am dat 5 bani.

Apoi m-am dus la o alta doamna, care mi-a batut in calculator faptul ca vreau un certificat fiscal si mi-a scos o chitanta, cu care m-am dus la o alta doamna la casiere sa o platesc.

Inarmat ca intr-un RPG cu aceste obiecte impregnate cu magie, am confruntat boss-ul final, un domn in varsta care mi-a verificat chitantele si cererile si intr-un final apoteotic a batut comanda de inteorgare a bazei de date in calculator.

"Veniti peste jumatate de ora." Peste jumatate de ora intreb eu? ->>Nu puteti da un print acum? "Pana acum nu mult timp asteptati si 24 de ore!"

4 (patru) bugetari au lucrat ca sa execute o interogare intr-un calculator si mi-au luat si 20 RON pe chestia asta.

Statul e o halca de carne putreda pe care se aseaza in fiecare spatiu gol viermi, unii foarte grasi, altii subnutriti.

Si daca credeti ca ii fac reclama lui Basescu, care a zis ca 20% din bugatari ar trebui sa zboare, nu rezonez cu el. 50% dintre bugetari ar trebui sa zboare. Ministere intregi.

Ce e ala ministerul Tineretului si Sportului? Ce temei are el? Nu exista tineret fara el? Nu exista show-uri si concerte fara el? Nu avem parte de scoli de vara de la toate ONG-urile? Ce face el in lumea sportului? Pregateste gimnaste care in lipsa de sponsori apar goale in filme? Se baga in lumea milionarilor din fotbal pentru a-si trage si minstrul o bucata? Amageste generatii de aruncatori cu ciocanul intr-o cariera din care nu vor scoate o paine, pentru ca nimeni nu vrea sa vada o aruncatura cu ciocanul?

(A nu se intelege ca desconsider sportul si educatia de stat ca prim-plasa-sociala. As integra cativa functionari ai sportului in Ministerul Educatiei si as face din invatamantul public un paradis al sportului, nu as reduce orele de sport si asa inexistente ca geniala ministra de acum.)

Ce e acela Ministerul Turismului. Ce anume face el? In afara ca da cu o grebla peste plaja, ce dracu a facut sau ar putea sa faca un Minister al Turismului ideal? Spoturi de promovare a Romaniei? Pot sa le faca si asociatiile de comercianti in turism, cum a facut asociatia producatorilor de aluminiu reclama la cutiile de bere. A scuze, dau avize peste avize, peste licente peste permise, a se citi primesc spagi peste spagi peste spagi peste spagi.

Ia uite, deja 2 ministere de care as scapa. Sau din care as pastra 3% din personal. Daca ii iau si pe aia de la Cultura, fac un minister, Ministerul Timpului Liber. Englezii au facut-o, si eu zic ca lor le merge bine. Un singur minister care in loc de tichete de vacanta si licenta de operator face trenul spre Piatra Craiului sa nu mai ocoleasca pe la mama dracului prin Craiova.

Cazierul meu fiscal era curat, nu aveam datorii la stat. Banii mei se folosesc bine si-i dau cu placere.

Citeste tot...

Vrajitoarea si contraceptia

Vrajitoarea este, in cultura populara pan-europeana, o femeie batrana care face tot felul de incantatii si umbla cu potiuni magice.

Andreea Raicu fara machiaj

In secolele XIV si XVII, femei acuzate de vrajitorie erau vanate sistematic de Biserica, nu direct, ci prin organizatii de cetateni bisericosi constiinciosi (formally known as "gloata de prosti") si prin Inchizitie. Femeile acuzate de vrajitorie erau supuse unei judecati sumare si tampite si apoi arse la rug. Aproximativ 40.000 de femei si-au gasit sfarsitul asa.

Intrebarea este: de ce? De ce numai femei batrane sau oricum, mature, erau persecutate? Teoriile simpliste spun ca asta a fost tendinta unor populatii needucate care ascultau de aberatiile din Biblie si asociau femeia cu unealta diavolului. Un judecator drept si cinstit din secolul XVII nota "Diavolul le foloseste fiindca stie ca femeile adora placerile carnale si le atrage intr-un legament prin asemenea provocari placute." Si cine nu poate fi de acrod?

Scandalul Ridzi ilustrat

Insa teoriile simpliste sunt plictisitoare, amirite? O teorie mai complexa si nu mai mult adevarata este ca vanatoarea de vrajitoare a fost un mijloc de sporire a populatiei ->>. Aveti putina rabadare cu mine.

Vanatorile de vrajitoare s-au amplificat in jurul marilor dezastre demografice ale Europei. Ciuma, holera si diversele gripe faceau ravagii, injumatatind in unele cazuri populatiile.

Acum, sa zicem ca esti rege in secolul XVII. Ai un imperiu de crescut si pentru asta ai nevoie de oameni - pentru mestesuguri, pentru adunat resurse, pentru armate. In general cei care au jucat un vreodata joc de strategie stiu despre ce vorbesc. Cum ridici populatia la un nivel decent dupa ce vezi sate si orase pustiite de virusi?

Pui oamenii sa se imprecheze evident. Dar stai un pic, ca ei fac asta toata ziua, mai ales cand nu au televizor chiar nu e nimic de facut. Trebuie sa tai contraceptia, prostia aia care iti limiteaza sporul. Dar cine se pricepe cel mai bine la contraceptie?

Pai moasele. Ele stiu cam cum functioneaza regiunea dintre picioarele unei femei. Ele dau sfaturi despre coitus interuptus si cunosc diverse preparate naturale, precum ceara de albine cu diverse plante acidice, mercur si arsen, etc. Stati putin, asta suna a potiuni... magice?

Este posibil ca vanatorile de vrajitoare sa fi fost un mijloc de suprimare a informarii in legatura cu metodele de contraceptie si avort.

Mai ales in legatura cu vanatorile de vrajitoare din secolul XII, teoria umple niste goluri. In primul rand, precum remarca si Jean Bodin, vanatorile au fost promovate si de biserica, si de ganditori seculari. In perioada vanatorilor, populatiile incep sa creasca vertiginos. De cand exista ginecologia ca profesie (dupa secolul XII evident), ea a fost si este o profesie traditional-barbateasca.

Bineinteles, lipseste dovada confirmatoare - faptul ca femeile acuzate de vrajitorie erau si moase. Totusi, interzicerea mijloacelor de contraceptie de catre stat si biserica (in multe cazuri una si aceeasi) nu este o conspiratie absurda, epoca moderna avand numeroase astfel de exemple.

In Germania nazista informatii despre contraceptie erau raspandite in comunitatile evreiesti si tiganesti, dar interzise femeilor ariene. Notoriul decret 770/1966 privind intreruperea sarcinii a fost legiferat in Romania de catre statul comunist iar contraceptia era de facto interzisa. Dupa '89 s-au deschis niste usi secrete in spatele carora cetatenii au vazut copii cu handicap abandonati si condamnati la o moarte lenta precum si ravagiile noului virus HIV, slobod sa se raspandeasca in lipsa unor bariere artificiale.

Sa te nasti handicapat si bolnav de HIV - dovada ca exista Dumnezeu.

Contraceptia si avortul au fost suprimate si in tari puternic Catolice - in Franta pana in 1965 si in Italia pana in 1970.

Cat despre intrebarea strict privind de ce numai femei mature, sau in multe cazuri vaduve, erau acuzate de vrajitorie raspunsul poate fi simplu - cine vroia sa omoare femeile tinere si nemaritate? Dupa cum a zis si Iisus cand fariseii prinsesera o femeie preacurvind - "cel fara de pacat sa arunce prima piatra". Care barbat normal la cap vroia sa omoare curva satului?
Citeste tot...

Cine ne mai plagiaza

Articolul despre corporatista Pitzi a avut si inca are succes. Este un articol de referinta pentru Rezistenta Urbana. De aceea a fost copiat cu multa sau mai putina nesimtire de multe site-uri, bloguri, forumuri sau chiar ziare.

Navigand pe Internet pe cerul senin de azi, m-am lovit de un articol aparut pe site-ul ziarului Adevarul (nu stiu daca si in versiunea tiparita) pe 24 iunie 2009. Articolul vorbeste despre Podul Izvor din Capitala. Dupa primele propozitii, mi se parea ca am un deja-vu. -->

Da, doamna sau domnisoara, desigur ziarista profesionista, Ioana Bogdan, a copiat cu maxim tupeu si maxima nesimtire fragmente din articolul meu (publicat pe 29 mai, cu aproape o luna inainte!). Nici macar nu s-a sinchisit sa treaca acolo o sursa, ceva. Nimic.

Dar distinsa jurnalista nu este chiar atat de naiva pe cat pare: a reformulat si a rearanjat ideile din articolul meu, preluand doar niste chestiuni generale. Pentru edificare, iata cum arata opera jurnalistei Bogdan de la "Adevarul" (print-screen facut pentru eventualitatea in care textul de pe site-ul Adevarul ar disparea):

In final, doua intrebari:
1) Ce e de facut? (raspunsuri cat mai creative)
2) "Suvenire"??

Ideile trebuie intr-adevar sa circule libere, insa nu strica niciodata sa creditam autorii lor.

Citeste tot...

Articol de 10 lei (9)

Pentru acest episod, am limitat categoriile de lei la cei "panglicari" si "inelari". Majoritatea exemplarelor pe care le prezint nu dateaza din perioade succesive anilor 1910, ci bat mai degraba spre sau inaintea schimbarii secolului (19-20) - "la belle epoque". -->

Leii "panglicari" sunt cei care au in gura panglici, ramuri, frunze sau orice altceva nu este inel.

Casa Coanei Mita Biciclista de pe strada Biserica Amzei ne rezerva inca un model de leu, in dulcele stil frantuzesc, cocotat pe balcon, insa cam neingrijit.

Un leu cu panglici priveste trecatorii de deasupra ferestrei unui conac stil 1900, de pe strada Jean Louis Calderon.

Pentru a face legatura cu un vestigiu prezentat in cel mai recent episod din serialul cu pricina, o sa fac "zoom" pe respectivul ornament pentru a deslusi mai bine leul de rigoare. Acesta, mai timid, nu a scos tot capul.

In "buricul targului", la Universitate, gasim lei in ornamentele superioare, de pe acoperis, ale Palatului Sutu - Muzeul de Istorie a Bucurestilor.

De pe zidurile unei vile de pe strada Paris intersectie cu bulevardul Aviatorilor vine acest leu cu crengi. Intamplarea face ca aceasta poza sa fi fost facuta cu putin timp inainte de incendiul produs "din senin", care a devastat o mare parte din casa respectiva.

Leii "inelari" tin in gura inele/cercuri de toate felurile si marimile. Este a doua ipostaza "clasica" a leilor ornamentali.

Fosta Calea Rahovei, in portiunea dintre bd. Unirii si bd. Libertatii, poarta numele de strada George Georgescu. Aici gasim mai multe tipuri de lei, dintre care pentru episodul curent l-am ales pe acesta.

Un leu foarte trist, murdar si cu straturi groase de tencuiala peste el, se gaseste pe o casa din strada Plantelor, pe langa azilul unde a murit poetul Eminescu.

Din categoria leilor aproape imperceptibili face parte si acesta, de pe o casa situata pe Splaiul Independentei, vis-a-vis de Palatul Justitiei. "Fratele" acestui leu a fost demult distrus de intemperiile vremii.

Casa lui Take Ionescu, de pe strada omonima, ofera inca un tip de leu. Esta pacat ca acest imobil extrem de valoros nu mai are perspectiva la bulevard, odata cu construirea noului bloc Casata, dupa 1977.

In final, ca de obicei, leul meu favorit din tot acest lot. Este vorba de un ornament repetitiv ce se gaseste pe o casa-vagon foarte veche, de langa sediul Partidului Conservator din Calea Victoriei.

Inca 10 lei data viitoare, cand se vor fi consumat deja cei actuali.

IMPORTANT. Fac un apel la cei interesati de acest serial si articolele mele in general. Daca aveti poze cu lei sau treceti pe langa lei ornamentali si aveti posibilitatea sa ii fotografiati, nu ezitati sa o faceti. Dupa aceea, trimiteti leii pe adresa de e-mail specificata la rubrica de "Contact" si mai mult ca sigur vor aparea intr-unul din episoadele viitoare ale acestui serial. Numele autorului fotografiei si site-ul/blogul (daca e cazul) vor fi mentionate. Multumesc.

Citeste tot...

ARTA DE PE FORUM

Citeste tot...

KKT de virus

Mai nou, in loc de Akai Berry, primesti pe messenger un mass cu "o cunosti pe fata din clip? [link]" care te duce pe un site care te pune sa downloadezi un codec, care defapt este un virus care iti face messengerul sa trimita mass-ul mai departe. Citeste tot...

Bope (Rap das Armas)

Zilele astea, cand strangeam muzica pentru emisiunea mea saptamanala de la Greenchannel am dat peste melodia asta. Melodia am remarcat-o in filmul Tropa de Elite, film care ar fi apreciat de toti cei carora le-a placut Ciudade de Deus (City of God).

Sa curga melodia maestro......


Citeste tot...

Vestigiile vremurilor apuse (3)

Pictura de aici.

Ajunsa la al 3-lea episod, prezentarea de VVA s-a transformat intr-un serial. Adevarul e ca nu ma asteptam sa mai existe inca atatea "urme" ale vremurilor de dinainte de razboi, dupa "matura" comunista care a "curatat" tot.

Daca ati ratat primul episod sau pe al doilea, nu e rau sa le parcurgeti inainte sa va apucati de acesta. Vigilenta este un atu esential in gasirea acestor vestigii. Iata ce am mai pozat: -->


Atipic, voi incepe cu doua vestigii comuniste, dar la fel de valoroase. Primul este la indemana oricui, dar oamenii care trec grabiti pe la Piata Victoriei in drumul lor spre serviciu nu au timp. Nu au timp sa observe baza felinarelor de la Piata Victoriei. Acestea dateaza din perioada comunista si figureaza steaua socialista in 5 colturi, intalnita, de exemplu, si ca ornament pe Casa Presei. Altfel, se gasea si in varful stemei comuniste a Romaniei.

Fabrica de Bere si Conserve Bragadiru, dintre bd. George Cosbuc (fost bd. Maria) si Calea Rahovei, a capatat dupa 1947 numele de "Fabrica de Bere Rahova". Pe strada Sabinelor inca mai atarna de o veche casa abandonata o pancarta ruginita, pe care scrie "BERE RAHOVA". Probabil la respectiva pravalie era un "punct de debit" al fabricii.

In multe locuri din Capitala se mai poate gasi reprezentata prima stema a Bucurestilor, din perioada Vechiului Regat. Scutul cu Sf. Dumitru (Dimitrie) este reprezentat pe un felinar de epoca, ramas langa biserica Sf. Gheorghe-Vechi, pe Calea Mosilor.

Un model de felinar din perioada Regelui Carol I se mai regaseste inca atasat zidurilor Hanului lui Manuc. Si pe partea dinspre strada Franceza si pe partea dinspre strada Halelor, se mai gasesc astfel de felinare. La baza, mica de tot, se regaseste stema Bucurestilor. Am pus spre comparatie si o versiune colorata a acesteia.

Tot spre comparatie, este util un exemplu din Belgia. In Bruges, de exemplu, felinarele de tip vechi au fost mentinute si modernizate, fara a le schimba esential aspectul. Ce se strica, este inlocuit cu ceva identic. La noi nu exista coerenta in ce priveste felinarele, nici macar in Centrul Istoric (cele noi oricum sunt oribile, zic eu). Desigur, singura asemanare intre orasul nostru si Bruges e ca incep amandoua cu litera "B". Atat.

Deoarece Stefan a inceput pe Bucurestii noi si vechi un serial despre raritati, o sa pun si eu o poza cu o placuta instalata pe o casa de pe strada Grigore Alexandrescu de catre firma antebelica de asigurari "Nationala". Era prima perioada de domnie ca Rege a lui Carol I.
Diferenta dintre cele doua "artefacte": placuta gasita de mine este mai "curata" si se poate observa mai clar stema Vechiului Regat.

Cu surprindere am descoperit pe o veche casa negustoreasca de la intersectia strazii Mihail Moxa cu Calea Victoriei tot o placuta de asigurari, de data aceasta la compania "Dacia". Surpriza consta in faptul ca acesta este cel mai vechi model de placute de acest tip, posibil ultima ramasa (sau printre ultimele).

Detaliul care vine in sprijinul supozitiei mele este stema din centru. Este prima stema a Romaniei sub Carol I, utilizata din 1866 pana pe la mijlocul anilor 1870, asadar inainte ca Romania se devina Regat.

Strada Grigore Alexandrescu a mai furnizat un VVA, si anume motto-ul regal "Nihil Sine Deo" inscriptionat pe un ornament care include un leu de pe o casa. La centrul ornamentului pare sa mai fi fost ceva. Oare vreo stema regala disparuta? Oare casa sa fi apartinut familiei regale? Oare sa fi fost sediul vreunei institutii in perioada monarhiei? Oamenii "de rand" nu-si scriau deviza regala pe case.

Prezentarea continua cu un VVA celebru, si anume inscriptiile de pe Scoala Comerciala "N. Kretzulescu" de pe bd. Hristo Botev. "COMERCIUL STIMULEZA PRODUCTIUNEA" si "COMERCIUL SUFLETUL NATIUNEI" sunt la fel de adevarate astazi ca si in trecut. Diferenta e ca astazi, din punct de vedere economic, stam mult mai prost decat atunci.

Inchei cu un vestigiu comunist, care a disparut recent. Odata cu inceperea reabilitarii Pasajului subteran Unirii, a fost stearsa si urma fostei denumiri a pasajului: "PASAJUL BULEVARDUL 1848". Bulevardul 1848, fost Brancoveanu si actual I. C. Bratianu, desigur.

VVA mai sunt, asa ca in viitor voi continua acest serial de un real succes, fiind sigur ca intre timp "colegii mei de panel" vor mai identifica alte si alte "artefacte".

Citeste tot...

Cine zicea ca a murit Ultra Pro?

Turns out poza e de la Razzor. Deci s-a zis cu planul ala sa dam lovitura folosind foloase necuvenite. Citeste tot...

Uncle Snoop's closet

Citeste tot...

Filmuletul in care Buzz Aldrin da un pumn unui jurnalist este o facatura

Pe 6 martie 2008 miliarde de spectatori stateau cu ochii lipiti de Youtube pentru a vedea un moment istoric - lovirea unui jurnalist in gura de catre astronautul Buzz Aldrin.

Buzz a fost al doilea om care a pasit pe luna dupa Neil Armstrong in 1969, iar jurnalistul lovit se presupune ca il acuzase pe Buzz ca astronautii nu a aselenizat niciodata.



Totusi, este usor de demonstrat ca inregistrarea video este regizata si Buzz Aldrin nu a lovit niciodata acel jurnalist. Inregistrarea a fost facuta intr-un studio intr-un moment in care Buzz, dupa o viata fara evenimente interesante, avea interesul sa se faca cunoscut.

De asemenea, s-a dorit reclama la localul "Cafe Rodeo" unde evenimentul a avut loc.

1. Umbrele si sunetul

Ca regizor experimentat am ochiul format si imi pot da usor seama cand se folosesc multiple surse de lumina ca intr-un studio. Acest lucru se vede clar in urmatoarea poza in care, datorita mai multor becuri, umbrele pornesc in mai multe directii:



->>

Suntetul este de asemenea de o claritate exceptionala, calitate care nu se putea obtine cu dispozitivul secret de filmat. Filmul este facut sa arate ca si cum este inregistrat cu un aparat video special CIA ascuns intr-un telefon mobil, dar regizorii au uitat sa modifice coloana sonora pentru a adauga efecte precum vant si fosnetul hainelor.

2. Varsta lui Buzz Aldrin

Astronautul Buzz Aldrin are 79 de ani, o varsta la care oasele umane s-ar rupe imediat la o astfel de lovitura. Acest fapt a fost atestat de numerosi experti americani osteorologi.

Mai mult, nivelul la care este situat bratul cu care se efectueaza lovitura in gura a jurnalistului este mult deasupra umarului, iar de la acest nivel lovitura nu poate capata suficienta forta pentru a-l trimite pe acesta inapoi. Puteti incerca asta si voi acasa, exprimental. Dati un pumn in aer deasupra umarului si vedeti ce slaba este lovitura.

Aceste fapte ne demonstreaza din nou ca filmul a fost facut de profesionisti, cu cascadori.

3. Locul filmarii

In filmulet apare ca loc al filmarii Cafe Rodeo din Beverly Hills. Totusi, daca cautam o poza reala cu intrarea la cafenea (si putem gasi una aici) vedem ca decorul din studio nu este o replica exacta a celui din realitate.



Mai exact, placutele maro sunt inversate, probabil fiindca editorilor le-ar fi fost mai usor sa inverseze imaginea in post-procesare. Acest detaliu probabil le-a scapat dupa filmare.

4. Alte detalii

Actiunea se intampla pe la inceputul lui 2008. De atunci, Buzz Aldrin nu a mai lovit pe nimeni. Acest aspect este foarte dubios, de ce si-ar intrerupe brusc programul personal de lovire a jurnalistilor?

Nu in ultimul rand, si poate cel mai important, Buzz Aldrin este un astronaut, de ce nu poarta costum de astronaut?

Un astronaut adevarat, la inot.

Abia incepem sa ne dam seama de marile conspiratii in care traim. Daca vreti sa aflati mai multe, va invit sa cumparati cartea mea, "Falsul loviturii in gura", sa urmariti sambata seara la ora 8 premiera documentarului meu "Cum am trucat lovitura" care poate fi cumparat si pe DVD din librarii.

De saptamana viitoare voi incepe si o lunga serie de seminarii despre conspiratiile mondiale care sper ca va vor deschide mintea asa cum mi-a fost deschisa si mie. La primele seminarii va participa si prietenul Alex Jones, un mare invatat in ale realitatii. Pretul promotional pentru primele 5 serii este de doar 499 EUR/pers pentru un seminar de 2 saptamani. Grabiti-va!
Citeste tot...

Masonii romani recomanda

Totusi, nu putem decat sa ii multumim domnului Prigoana pentru DVD playerele E-Boda, care ruleaza de rup orice film de pe net. Si speram ca site-ul clubului secret de barbati care se imbraca ciudat va fi functional cat mai curand. Citeste tot...

Destinatii romanesti

Citeste tot...

Hipopotamul carlist

Luna trecuta, am descoperit la Piata Palatului un ceas cu iz interbelic, care avea atasat un panou cu informatii despre Palatul Regal. Incantarea mi s-a disipat instantaneu cand am vazut cat de banal este textul. De amatorismul celor care se ocupa cu asa ceva (o bere cu denumire de oras vestic) m-am edificat cand am vazut ca pe o poza cu Palatul din anii '30, ei au scris "1920".

Saptamana trecuta, am descoperit ca un site care are ca sigla un hipopotam, un site pe care, sa zicem, il mai si citeam si pe care il stimam intr-o oarecare masura, s-a decis sa se afunde in penibil: s-a asociat cu berea vestica in incercarea de a teleporta bucurestenii de azi in interbelic, si anume, in anul 1932! -->

Sa o luam pas cu pas. Intai, versiunea lor:

Bine ai venit in Bucurestiul interbelic! Ne aflam in plina Belle Epoque, unde promenadele pe bulivar, variete-urile si berariile constituie printipala moda a urbei...

Si acum, versiunea mea.

Trecand peste faptul ca "belle epoque" se petrecuse cu vreun deceniu-doua inainte, aflu ca bucurestenii de atunci erau niste betivi notorii, care isi faceau veacul numai prin berarii. Mai sa fie!

Autorii fac exces de zel in folosirea unor cuvinte "pocite" sau "frantuzite" pe care le-au copiat din Caragiale, probabil. Marea problema e ca in opera sa, Caragiale descrie societatea din jurul anului 1900, iar ei vor sa ne duca "in anul de gratie 1932" (expresie utilizata enervant de mult).

1932 sa fie! Bun, deci la doi ani de la Restauratie, in plina domnie a Regelui Carol al II-lea. Probabil derutati de cuvantul "domnie", intr-o incercare de relatare despre Expozitia Mondiala Filatelica - EFIRO patronata de Rege, autorii se refera la Suveran folosind "Domnia Sa". Mai ales intr-un articol care se vrea "interbelic" si mai ales luand ca referinta perioda istorica 1930-1940, aproape ca au comis "lezmajestate".

Protocolul obliga referirea la monarh cu "Majestatea Sa". De regula, orice relatare de la un eveniment ce includea Casa Regala, incepea asa: "Sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui si al Mariei Sale Mihai, Mare Voevod de Alba Iulia, a avut loc la [localitatea]...". "Domnia Sa" se foloseste cand facem referire la non-regalitate: la un Presedinte, la un politician, etc., in principiu arata stima acest apelativ.

Obositoare de-a lungul articolelor este si folosirea exesiva a formei "arhaice" a unor cuvinte, in "-une" (ex.: declaratiune, conditiune, atentiune, petitiune, observatiune, etc.). Una este sa folosim din loc in loc asa ceva pentru "culoare", alta e sa nu stim despre ce e vorba. Am gasit cuvantul "locatiune". Una la mana, modernul termen "locatie" este intrebuintat gresit pentru ca e preluat ad-literam din expresia englezeasca "filming on location". Doi la mana, forma neaosa romaneasca este "loc". Eu nu am auzit si nici nu am vazut sa se foloseasca in interbelic cuvantul "locatiune". Si mai interesant era daca alegeau sa si scrie ca in interbelic, cu apostrof, "dela", "depe", "pentruca", etc., dar asa ceva presupune documentare prealabila serioasa.

Trecand si peste faptul ca unele poze folosite dateaza din intervalul 1900-1920, deci erau depasite raportate la epoca modernista a anilor '30, reprezentantii hipopotamului carlist in cardasie cu berea vestica promoveaza ceasuri "de strada". Design-ul este intr-adevar frumos, insa cand vad sigla berii, parca nu-mi vine sa mai citesc nimic. Plus ca ceasurile stradale sunt depasite in contextul actual. O societate in plina miscare, mereu grabita, cu telefoane mobile pe post de ceasuri de buzunar si cu ceasuri de fitze la mana pe post de simple ornamente de-abia daca are timp sa vada pe unde calca (daca nu e in masina scumpa), daramite sa se apuce sa citeasca ceva!

Hipopotamul si berea au pretentia sa teleporteze bucuresteanul actual in 1932. Intentia este buna, dar ei pierd din vedere aspecte esentiale ale istoriei orasului: au trecut razboaie si cutremure, au trecut demolari si sistematizari comuniste peste Bucuresti. Populatia si-a modificat esential structura, numarul meltenilor, cocalarilor si neica-nimenilor cu tupeu este exponential mai mare ca cel al oamenilor "de bine", cu o oarecare educatie. S-au construit blocuri, blocuri si blocuri care au mutilat ireversibil aspectul de "mic Paris". Care belle epoque? Care bulivar? Prin aglomeratie si praf, prin caldura si nesimtire, piere automat cheful de istorie.

Macar daca proiectul ar fi fost implementat cum trebuie si fara amatorism. O "informare publica", fie ea si parte a unei campanii de marketing nerusinate pe spinarea orasului vechi, trebuie facuta corect. Nu inteleg nici nisa careia se adreseaza campania. De principiu, consumatorii de bere in mod constant nu sunt neaparat "pasionati" de istorie. Majoritatea populatiei bucurestene habar nu are de anii '30 si o mare parte nici nu poate intelege ce au reprezentat in istoria nationala si mondiala.

Pana la proba contrarie, in ochii mei, hipopotamul urban se discrediteaza pentru asocierea cu berea vestica. Nu vreau sa se interpreteze acest articol ca o rautate, chiar apreciez rubrica "D'ale Bucurestilor" de pe site-ul lor. Reactia mea este doar o luare de pozitie contra falsului "atasament" al unora fata de perioada interbelica si fata de necunoasterea istoriei si a micilor elemente care dau "gust" epocii respective. Nu in ultimul rand, este o reactie impotriva "kitschului istoric" cu care suntem din ce in ce mai asaltati.

Citeste tot...

Logica circulara

Citeste tot...

Charles Dickens si Bucurestii

Crampeie din Romania a gasit un articol despre Bucuresti scris in 1853 in publicatia "Household words" editata de Charles Dickens. Dintre randurile articolului:

“Scriitorii politici si geografii il numesc capitala si in mod sigur este sediul guvernului din provincia Valahia. Dar acesta nu se ridica la nivelul notiunilor pe care le avem noi in legatura cu o capitala, deoarece in realitate nu este decat un sat imens imprastiat pe campia care se intinde pe ambele parti ale Dambovitei.”

“Spatiul ocupat este enorm si, atunci cand il vezi de la distanta, iti sugereaza idea de prosperitate- ba chiar si splendoare, asa cum se intampla in marea majoritate a oraselor orientale. Aceste orase stralucesc de departe, dar cu cat te apropii, cu atat frumusetea lor dispare.”

Dambovita in 1856, inspre Podul Bazaca, la actuala Piata Unirii, pe locul actualei Str. Halelor, de la Radu Oltean

Restul, foarte interesant, gasiti aici.

Oricine ne poate trimite opere bloggeristice si le vom cita pentru a va face trafic. Folositi pictograma din stanga cu "ITA LINKUL!" Citeste tot...

Vive les escargots!

Citeste tot...

M-am intors

M-am intors din drumetii.

Vad ca reactiile la articolul (asta) despre pedeapsa pentru ucidere din culpa au fost negative, ceea ce imi demonstreaza ca tertii neimplicati vor razbunare prin inchisoare pentru un accident, razbunare care nu o va aduce pe fata moarta inapoi din morti, razbunare pe care nu o doreste nici familia decedatei.

Dar sunt multumit daca cel putin unul a priceput ca rolul statului nu este sa bage oameni la parnaie pentru a satisface sentimentul de echitate in suferinta, ci sa tina soferii prosti departe de drumurile publice.

Pe de alta parte, nu am castigat concursul "Ia o cina cu Monica sau Nati Meir" pentru care am scris o poezie (asta) probabil pentru ca evreul bogat care vorbeste prost limba romana si vrea sa fie Presedinte nu vede talentul meu ascuns.

Nu in ultimul rand, va las sa ghiciti personajele din urmatoarea poza:

Citeste tot...

Palatul Monopolurilor de Stat

Daca intr-un articol precedent vorbeam de cladirea Ministerului Industriei Constructiilor de Masini de pe Calea Victoriei, in acest articol voi aborda un alt imobil modernist inceput in perioada domniei Regelui Carol al II-lea - Palatul Monopolurilor de Stat.

Situata intre intersectia Caii Victoriei cu bulevardul Dacia si Calea Grivitei, aceasta cladire, aflata momentan in paragina, are o istorie care merita scoasa „la lumina”. -->

Primele lucrari de amenajare a zonei viitorului Palat au inceput in 1934, pe Calea Victoriei, artera cea mai „la moda” din Bucurestii acelor vremuri. A fost demolat un cvartal de case de vis-a-vis de Ministerul Finantelor (Palatul Romanit / Palatul Ghica, azi Muzeul Colectiilor de Arta – in renovare).

In acea perioada, Statul Roman detinea monopolul la fabricarea si vinderea tigarilor si tigaretelor, sarii de masa si alcoolului. In 1936, planurile Casei Autonome a Monopolurilor (CAM) au fost elaborate.

Noua cladire urma sa fie un varf de lance al avangardei moderniste. Birourile acestei institutii trebuiau sa se regaseasca intr-o cladire cu o fatada de 50 de metri lungime la Calea Victoriei.

CAM in 1940. Se vad casele din stanga si din dreapta cladirii.

In primele etape ale intocmirii proiectului, s-a observat ca viitoarea fatada, asa cum fusese ceruta de clienti, depasea cei 50 m., asadar prin achizitionarea de terenuri vecine, s-a mai castigat spatiu, pana la 65 m. la Calea Victoriei.

Anul 1957 - CAM si cocheta casa de langa.

Exista o casa cu cupola deosebit de de impunatoare si cocheta in dreapta CAM, privind dinspre Calea Grivitei. In poza de mai sus, se vede ce frumoasa era casa. A disparut la sistematizarea „finala” a zonei din timpul regimului Gheorghiu-Dej. La fel s-a intamplat si cu mai modestele case dinspre intersectia cu bd. Dacia.

Fatada principala, vazuta din curtea Ministerului Finantelor (st.) si din Calea Victoriei (dr.).

In conformitate cu alinierea impusa de regulamentul de constructii al orasului (da, exista asa ceva!) si de planul de sistematizare a zonei, arhitectul Duiliu Marcu a studiat cladirea cu retragere de la Calea Victoriei, cum se vede din planul de situatie, mai jos.

Curtea interioara.

Forma cladirii este in forma de U, lasand posibilitatea de inchidere a curtii interioare cu o eventuala aripa de nord (inspre bd. Dacia), lucrare ramasa nerealizata. A fost organizata o gradina interioara cu covor de iarba si oglinda de apa, pentru agrementul angajatilor.

Constructia cuprindea: la subsol salile arhivei, birourile expeditiei, depozite si instalatii; la parter serviciile si birourile de contact cu publicul; la etaj birourile la care nu avea acces publicul.

Plan de situatie.

Intrarea principala era prin Calea Victoriei, iar intrarea salariatilor pe strada laterala (latura de sud), care urma, conform unor planuri de sistematizare, sa fie largita si sa se creeze ceea ce ar fi putat numele de Piata Academiei Romane (vezi planul de situatie de mai sus).

Scara de onoare de la intrarea principala.

Holul Ghiseelor, doua perspective si elemente de lumina indirecta.

Marele hol public, cu ghisee si galerii, putea servi si ca sala de intruniri, dand spre strada (Piata Academiei Romane). Holul era prevazut cu ferestre-vitrine asezate pe toata suprafata parterului si care permiteau luminii sa patrunda abundent in sala, putand fi utilizata si pentru expozitia produselor CAM.

In vestibulul de onare al cladirii s-a prevazut, pe axa principala, un perete care trebuia sa fie acoperit cu o fresca sau un mozaic, plan nerealizat.

Rampa Scarii de Onoare.

Holul de primire al etajului I.

Din vestibul, pe o scara larga de onoare, se ajungea la primul etaj, unde se gaseau birourile conducerii (directorul general, presedintele Consiliului de Administratie, sefii cabinetelor si secretarele, etc.) care dadeau si ele spre strada.

Birourice celorlalte servicii erau asezate in celelalte etaje, de-a lungul coridoarelor. Patru scari, cu patru grupuri de ascensoare, asigurau circulatia verticala in cele mai bune conditii.

La etajul VI, spre strada, s-a proiectat un mare bufet pentru functionari, cu oficiul, bucatarie, anexe si terase. La acelasi etaj, pe latura de sud, s-a construit o terasa pentru sporturi.

Imobilul a fost realizat cu schelet de beton armat. Peretii exteriori au fost placati cu travertin, stalpii dintre ferestre si o parte din fatada principala sunt din piatra de Dobrogea. Peretii interiori ai incaperilor principale, cei ai scarii de onoare si ai holurilor au fost placati cu travertin romanesc. Peroanele si treptele exterioare s-au executat din marmura de Carrara.

Pardoseala coridoarelor s-a realizat cu placi de gresie si in general, s-au folosit materiale de cea mai buna calitate, dupa standardele epocii.

Incalzirea in intregul imobil se facea cu aer conditionat, aerul proaspat, incalzit (sau racit in timpul verii si umezit) fiind injectat in partea de sus a birourilor, iar aerul viciat fiind absorbit prin partea de jos. Toate conductele instalatiilor erau ascunse in spatele corniselor sau plafoanelor.

Regele Carol al II-lea nu a mai apucat sa vada aceasta mareata constructie finalizata, intrucat acest lucru s-a petrecut in 1941 (la un an dupa plecarea lui definitiva din tara), cu finisajele continuandu-se pana in jurul anului 1946.

CSP in anii '50-'60. Casele din continuarea imobilului CAM, pana in bd. Dacia, inca existau. Casa dinspre strada Biserica Amzei disparuse deja.

In perioada regimului comunist, economia Romaniei a fost una planificata, de tip socialist. Cine facea planificarea cincinalelor? Cine stabilea normele si ce obiective mai trebuiau indeplinite? Fireste, o institutie a Statului Comunist – Comitetul de Stat al Planificarii (CSP).

1969. Spatiul inconjurator al CSP fusese "curatat" si aparusera blocurile staliniste de pe str. Biserica Amzei.

CSP s-a stabilit in Palatul CAM si a ramas acolo pana in 1989. La nivelul anului 1969, deja casele din stanga si dreapta CSP fusesera demolate, si, desi Piata Academiei Romane nu a mai fost realizata, s-a obtinut un scuar in fata unui mini-ansamblu de blocuri staliniste ce dadeau si spre strada Biserica Amzei (pe atunci, strada Gladiolelor). Scuarul este pe locul fostei case despre care am vorbit. Inspre bd. Dacia, a ramas un spatiu liber ocupat dupa anul 2000 de un hotel modern.

Ce mi-au placut dintotdeauna ca „accesorii” ale acestui imobil sunt cele doua ceasuri masive (azi nefunctionale) de la laturile de nord si de sud ale „turnului” Palatului.

Imobilul CAM si imprejurimile, via Bing Maps.

Dupa 1990, aici si-a stabilit sediul Ministerul Industriilor, care a patronat degradarea inceata dar sigura a cladirii. Pana recent, in Palatul CAM si-a avut sediul Ministerul Economiei si Comertului. Dupa inceperea lucrarilor de consolidare si reabilitare (care merg foarte greu), aici a ramas doar Domeniul Economic al Ministerului Economiei si Finantelor.

In zilele noastre, CAM este o cladire prafuita, considerata de mult necunoscatori socialista, care pare abandonata. Treptele de marmura de la intrare s-au spart, la fel si placile de marmura care faceau legatura cu trotuarul. Gropile aparute astfel erau atat de hidoase incat peste toate s-a turnat asfalt, in preajma Summitului NATO. Nu de alta, dar daca inaltii oaspeti se uitau din masina, trebuia sa se vada frumos. Nu conta ca „cioburi” de marmura au fost inglobate in asfalt. Numai timpul va dovedi daca Palatul Monopolurilor de Stat va reveni la stralucirea de odinioara.

In final, o mentiune importanta: acest articol nu ar fi putut exista fara contributia esentiala a lui armyuser, care mi-a furnizat aproape toate datele si fotografiile de epoca. Multumesc! Era oricum evident ca am fost „ajutat”, intrucat de obicei ma concentrez pe istoria unei cladiri, nu neaparat pe aspecte tehnice, de proiectare, etc.

In aceeasi nota, daca va intereseaza cladirile moderniste, gasiti la armyuser pe blog istoria imobilului MICA, imobilului Banloc-Goodrich, a Palatului Functionarilor BNR sau a Cazinoului din Mamaia.

Citeste tot...