90 ans après: 1 Decembrie

Astazi sarbatorim, teoretic, 90 de ani de la Marea Unire. Spun „teoretic” pentru ca efectele evenimentului de atunci au disparut inca din 1940, odata cu ultimatumul sovietic pentru cedarea Basarabiei.
Totusi, in loc de a vorbi despre obisnuita parada militara de la Sosea si Arcul de Triumf, cred ca merita evocate, pe scurt, unele personalitati de numele carora se leaga Unirea din 1918. Este important sa le mentinem memoria vie. Am gasit, recent, niste fotografii inedite, nemaivazute pana acum, din arhiva revistei "Life". -->

Actul Unirii Basarabiei cu Romania, gravat in marmura.
Foto: revista "Life", anul 1938.

Daca Basarabia decisese prin proprie vointa ca doreste unirea cu Regatul Romaniei, in ce priveste Transilvania, lucrurile erau mai complicate. Nu voi intra in foarte multe detalii, insa, pe scurt, unirea Transilvaniei cu Romania se datoreaza lui Iuliu Maniu.

Romania Mare, harta fizica.

Iuliu Maniu (1873-1953) a fost unul din marii oameni de Stat pe care i-a avut Romania. A fost ales in 1906 Deputat in Parlamentul de la Budapesta, in Imperiul Austro-Ungar. Prin munca, hotarare dar si talent oratoric, s-a impus ca un om politic de succes. Intransigenta ferma fata de pretentiile austro-ungare in cadrul discutiilor referitoare la Transilvania a mobilizat si mai mult populatia romaneasca din regiune.


S-a ajuns astfel la momentul 1 Decembrie 1918, cu Adunarea Nationala de la Alba-Iulia, cand s-a proclamat unirea Ardealului cu Romania. Din echipa lui Maniu au facut parte Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldis si multi altii.


Provinciile romanesti s-au unit sub sceptrul Regelui Ferdinand I „Intregitorul”. Al doilea Rege al Romaniei a domnit intre anii 1914-1927 si a continuat opera de modernizare a tarii inceputa de predecesorul sau, Carol I.


Sotia sa, Regina Maria, a fost un excelent diplomat si o adeverata vedeta la vremea ei, atat in Europa, cat si peste Ocean. A fost foarte iubita de romani, insa dupa moartea sotului, a intrat pe mana fiului sau, Carol al II-lea, care a marginalizat-o. A murit in 1938.


Legea Unirii, promulgata de Regele Ferdinand la doar cateva zile de la Unire (11 decembrie 1918) a fost contrasemnata, printre altii, si de marele om politic Ion I. C. (Ionel) Bratianu, liberal si oponent al lui Maniu. Dinastia Bratienilor a fost una foarte benefica pentru Romania.


Alexandru Vaida-Voevod (1872-1950) a fost si el deputat la Budapesta si Prim-Ministru al Romaniei de trei ori, o data in timpul Regelui Ferdinand I si de doua ori in timpul lui Carol al II-lea. Arestat de comunisti in 1945, imediat dupa instalarea guvernului Petru Groza, a fost plasat in domiciliu fortat la Sibiu in 1946, unde a si murit in 1950.


Vasile Goldis (1862-1934) a contribuit la Marea Unire, si, din fericire pentru el, nu a apucat sa-si vada munca naruita.

Iuliu Maniu, in 3 ipostaze din viata:
Stanga: asa cum arata in preajma Marii Uniri;
Centru: in anul 1938, un politician in varsta, respectat;
Dreapta: castigatorul de drept al alegerilor falsificate din 1946, cu un an inainte de a fi arestat.

Dupa 1918, Maniu a devenit Presedintele Partidului National Taranesc (PNT), unul din partidele istorice. In perioada interbelica, a fost de trei ori Prim-Ministru, o data in timpul Regentei micului Rege Mihai si de doua ori in timpul domniei Regelui Carol al II-lea.

Maniu s-a gasit in opozitie si cu regimul Antonescu, iar dupa 23 august 1944, in opozitie cu noua putere comunista. Impotrivirea fata de aceasta i-a fost fatala. Desi PNT castigase de drept alegerile falsificate din 1946, comunistii au fost declarati invingatorii oficiali. Un an mai tarziu, in 1947, Maniu este arestat in urma inscenarii de la Tamadau si trimis in judecata alaturi de alti membri marcanti ai PNT.

Legitimatia de membru PMR (PCR) a lui Silviu Brucan, pe numele sau adevarat, Saul Bruckner.
In dreapta, venerabilul analist politic de dupa 1990.

Procesul lui Maniu, o rusine pentru justitia romaneasca si o mascarada, s-a desfasurat cu agitatori adusi in sala de judecata de comunisti pentru a cere moartea sa. Toate acestea pe langa ziarele afiliate guvernului Groza, care, in frunte cu „Scanteia”, cereau cu litere de-o schioapa pe prima pagina uciderea „tradatorului Maniu”, printre care si „regretatul” Silviu Brucan, pe atunci tanara speranta comunista. Sotia sa, tovarasa Brucan, a fost membru in Tribunalele Poporului si a trimis la moarte multe din elitele Romaniei regale.

Un numar din "Scanteia" (noiembrie 1947), despre procesul liderilor PNT.

Maniu fost umilit la fiecare sedinta de judecata si nu a fost lasat sa se apere, fiind mereu intrerupt de huiduieli in cadrul pledoariilor sale. A fost judecat pentru „inalta tradare”, pentru faptul ca ar fi incercat sa vanda tara cercurilor imperialiste si „atatatorilor la noi razboaie”.

Memorialul de la Sighet (poze de aici).

Am fost socat sa vad, in cadrul serialului „Memorialul Durerii”, secvente de la procesul „lotului taranistilor” din 1947 si cum il batjocoreau pe Maniu. A fost condamnat la inchisoare pe viata. Avea 75 de ani. Pentru inceput, a fost dus la penitenciarul Galati, fiind mutat mai apoi la temutul Sighet, unde a si murit in 1953.

Celula lui Iuliu Maniu de la Sighet, unde a si murit.

A fost aruncat intr-o groapa comuna pe dealul de langa inchisoare. Pana in 1989, numele sau a fost tabu. Nici in ziua de astazi mormantul sau nu este marcat si nu exista niciun monument pe locul acela.

Din nefericire, pentru multi bucuresteni, Iuliu Maniu este doar un bulevard situat langa Mall-ul Plaza. Atat. Pentru multi romani contemporani, Iuliu Maniu nu inseamna pur si simplu nimic. In festivitatile din fiecare an, politrucii actuali uita cine a facut de fapt Unirea, preocupati de a capata vizibilitate la televiziuni si prin ziare. La tribuna oficiala nu se vorbeste de Maniu sau Regele Ferdinand, deoarece ideea care guverneaza este „mortii cu mortii, viii cu viii”.


Doar Arcul de Triumf mai aminteste, prin inscriptiile lui Nicolae Iorga repuse in drepturi dupa 1989, de un ideal al unei natiuni, ideal care a durat doar 22 de ani.

Sta in puterea unor oameni normali dar cu o vointa si o determinare de fier sa schimbe cursul istoriei. Marile evenimente din istoria noastra nu s-au intamplat „la nimereala”. Pentru un act de calibrul celui din 1918 a fost nevoie de diplomatie, de planificare, dar, mai important, de preocupare. Preocupare pentru soarta Tarii, pentru binele ei. Este ceva ce lipseste cu desavarsire actualei clase politice.

P. S.: Nu pot sa zic ca m-am omorat dupa alegerile parlamentare, insa ma bucur nespus ca PRM-ul a iesit din Parlament. Un partid care indrazneste sa-si rezerve un nume de o asemenea rezonanta si care nu are nimic in comun cu idealurile respective, un partid care mai mult, reprezinta zona abjecta a politicii, merita din plin sa dispara. Va rog, un moment de reculegere pentru defunctul PRM.