Spaga, nesimtire si mountain biking in Poiana Brasov

Weekendul acesta eu si cu amicul meu Quetric am facut o fabuloasa excursie sa ne dam cu bicicleta pe traseul din Poiana Brasov. Carnetul meu fiind suspendat (de Politia judetului Brasov pt depasire, care pe langa asta mi-au trimis gratis si o amenda de radar acasa), am zis sa ne luam biclele in spate si sa mergem cu trenul. Doar iarna sunt o groaza de turisti cu schiuri si placi si rucsaci imensi in tren nu? Iata cum a decurs calatoria noastra, pe care am botezat-o calatoria initiatica a nesimtirii si a degenerarii morale sau, "more lei".

Mountain biking - sportul pentru care am fost jegmanit de toti banii din Bucuresti si pana in Brasov.

Capitolul I - Trenul catre Brasov

Am decis sa luam Aceleratul de 7:10 pentru ca este un tren mai vechi. Pe peron un CFR-ist cumsecade a zis "Puneti bicicletele in baia trenului, baieti.". In tren era un italian care isi demontase bicicleta si o pusese in bucati deasupra capului la bagaj astfel incat nu ocupa mai mult loc decat un geamantan obisnuit. Omul vine la noi si ne intreaba cat am platit sa urcam bicicletele. Spre surprinderea lui ii spunem ca n-am platit nimic, spre suprinderea noastra aflam ca ii ceruse nasul 40 ron "taxa de bicicleta". Ne gasim in situatia penibila de a-i explica italianului faptul ca nashul vrea sa-l jecmaneasca si ca oricum va trebui sa dea spaga pentru ca "all that the conductor wants is more lei".

Intrucat petrecusem jumatate de ora la o coada la casa de bilete, unde o incompetenta servea maxim 3 calatori pe ora, abia am prins trenul si n-am avut timp sa cumparam apa de care aveam nevoie disperata avand in vedere ca traversaseram amandoi Bucurestiul pe biciclete pentru a ajunge la gara. Morti de sete, ne hotaram sa luam o sticla de cola din Ploiesti. Quetric coboara si pierde trenul. Eu ma duc sa vad ce fac bicicletele si alt nash se ia de mine ca de ce le-am pus in baie. Ii zic ca colegul lui mi-a zis sa fac asa. Nu i-am dat nimic si mormaie ceva, probabil injurandu-si colegul.

Intre timp Quetric face blatul cu rapidul sageata albastra ce merge cu jumatate de ora in urma acceleratului meu, unde induioseaza nashul cu lipsa sa de acte, bani, telefon si in general orice altceva in afara de haine si o bautura racoritoare la 2 litri.

Chiar inainte de Brasov, cand toata lumea gafaia de sete in tren, vine un om cu insigna CFR si imi vinde un pepsi mic cu 6 lei.

O baba tipa la mine ca de ce blochez jumate din scarile garii coborandu-le cu 2 rucsaci si 2 biciclete in mana. Am banuit ca se grabea sa ajunga la propria-i inmormantare.

Quetric infuriat de degenerarea sistemului de valori umane.

Capitolul II - Urcarea catre Poiana

Ne deplasam per-velo in Livada Postei ca sa luam autobuzul 20. Cumparam 4 bilete (2 pt noi, 2 pt biciclete). Soferul care astepta cu autobuzul in statie spune ca nu ne ia. Un coleg al lui glumeste si ii zice "Hai mai ia-i pe baieti". Credeam ca ne deschide usile, dar cand se aseaza la volan, si fara sa zica nimic, omul pleaca fara noi. Un alt biciclist zambeste amar si ne spune ca asa stau lucrurile, daca nu vrea soferul astepti si jumatate de zi sa ajungi in Poiana.

Vine al doilea autobuz. Soferul ne lasa sa intram. Punem bicicletele intr-un spatiu in care nu ocupa locul nimanui, asa ca nu mai compostam biletele bicicletelor, pe care dadusem deja 14 lei, si ne facem un plan sa spunem ca suntem englezi daca vine controlul. Ca prin minune un baietel de langa noi ne aude si isi pune o insigna de controlor RATB (B de la Brasov). Ne scrie un tichet de 2oo lei. Avand dubii in privinta calitatii lui de controlor, dat fiindca avea o legitimatie scrisa pe un carton si tricou de manelist, precum si procesul verbal scris pe o niste hartii trase la xerox, nu il bagam in seama.

Capitolul III - Distractia din Poiana

In Poiana un patron de bodegutza ne pastreaza un ghiozdan in schimbul promisiunii ca ii vom face consumatie. Mergem la telecabina. Urcam cu bicicletele prin spate, cunoscand deja blatul. Lucratorul de la Ana Teleferic ne cere 7 lei de persoana, tipand la noi ca de ce nu ii avem pregatiti.

Terasa cu muzica nemteasca unde in schimbul unor racoritoare ne-am lasat rucsacul.

Ne dam pe Drumul Rosu. Din contrasens vin Jeepane si ATV-uri. Au voie ele sa urce pe drumul forestier? Nu, au dat shpaga. Ultima oara cand am fost un ATV lovise un turist.

La a doua urcare Telecabinistul ne cere 10 lei de fiecare "S-a scumpit baieti". Adica a scumpit el pt ca nu isi facuse norma de shpaga, intrucat erau doar vreo 5-6 oameni cu bicicletele. In telecabina ni se spunde ca la baza partiei astepata seful jandarmeriei si sa nu cumva sa ne dam cu bicicletele pe partie (amenda e de 1500 lei), ca noi biciclistii distrugem partiile. Pe partii se vad urme de motoare si de ATV-uri. Ei au dat shpaga deci e ok. Ne consolam cu niste mici si carnati la cabana Postavarul. Muzica tiroleza face bine sufletului.

Quetric dupa o portie de mici la Postavarul

Capitolul IV - Coborarea din poiana

Rupti de oboseala dupa 4 coborari pe Drumul Rosu, timp in care am facut mountain biking downhill ultra-extrem, coboram din nou la Autobuzul 20. Eu in mod tragic-comic imi luxasem glezna mergand pe jos si calcand intr-un shantz ascuns. Ne decidem de data asta sa compostam 4 bilete pt a fi impacati cu legea, chiar daca legea e un manelist care da contraventii pe hartie igienica.

Surpriza! Soferul RATB nu vrea sa ne ia, doarece exista un articol de lege care interzice biciletele in autobuz, chiar daca avem bilete pt ele. L-am pus sa imi arate articolul si se eschiveza zicand ca nu are textul legii. Eu ii spun "Dar Monsieur, textul legii e scris pe un afis mare in autobuzul dumneavoastra." Si mai frustrat, se apuca sa il citeasca ca sa imi demonstreze ca stie despre ce vorbeste. Gaseste un articol despre obligativitatea de a plati un bilet pt bagajele care ocupa locul unei persoane si unul despre gratuitatea cararii schiurilor si saniilor iarna, de unde trage concluzia ca bicicletele sunt interzise. Tocmai cand incepusem sa cred ca e un dereglat care se distreaza batandu-si joc de noi, un englez cumsecade vine si ne spune "Excuse me sir, I saw this same driver take a cyclist up the mountain 20 minutes ago". In acelasi timp Quetric vorbeste cu un alt lucrator la RATB care bineinteles nu cunoaste respectivul articol anti-biciclete pe care il invoca soferul. Am coborat din nou la realitate. Omul vroia more lei.

Pozele care l-au linistit pe sofer.

Ca ultim argument, in disperarea ca pierdem trenul, purced metodic in a poza toate insemnele autobuzului, numar de inmatriculare, serii, etc., pt a face reclamatie Regiei. Soferul cedeaza.

Ca o ultima faza penibila, dupa ce porneste autobuzul soferul refuza sa ne vanda bilete dar dupa vreo 5 minute trimite vorba sa venim sa platim. Ma duc eu intrucat Quetric il injurase deja pe sofer de familie si morti si se temea sa nu-i scape din greseala pumnul in botul vreunui shpagar. Cand dau cei 14 lei la sofer pt bilete acesta ne numara bine banii si ii ramane 1 leu in plus. "Luati-va ma banii inapoi n-am eu nevoie de shpaga voastra."... liniste...."ah nu stai ca e bine".

Capitolul V - Trenul catre Bucuresti

Extenuati si la capatul puterilor, cu glezna mea bandajata, ne urcam in primul tren care sa ne duca inapoi la Bucuresti, un Rapid sub forma unei Sageti, cu intarziere de 40 minute din cauza "unui incident". In tren vine nasul: "Nu aveti voie cu bicicletele in trenul asta. Va tai chitanta de amenda. Mutati bicicletele ca incurcati lumea. Bicicletele se lasa la vagonul de bagaje, nu stiati?" Trenul era gol si singurul lucru pe care il incuram erau curentii de aer care treceau prin vagoanele lungi.

Extenuarea in culmile ei glorioase

"Baieti, va tai amenda multe milioane, dar amenda e platibila pe loc mie, 50 lei." Era clar. Chiar intr-un tren gol, vazand un om ranit, nashul nu a putut sa se abtina si a cerut more lei. Ne-am scotocit buzunarele si am adunat 15 lei in bancnote de 1 si 5 lei, ultimii bani ramasi dupa o zi intreaga de jecmaneala. Omul se uita cu scarba la cantitatea mica de bani si ne usureaza de ei.

Savurand cei 10 RON aruncati la telecabina.

Concluzia trista e ca in tara asta nu exista decenta si nici reguli in afara de acele reguli care pot fi folosite impotriva ta, pentru a te stoarce de bani legal sau nu. Suntem toti sub opresiunea unui regim de dictatori ce ne composteaza biletele, atotputernici si mereu flamanzi. "Ce-ai aia moralitate, tot ce vrem e MORE LEI, MORE LEI, SPAGA, BACSIS, VREM SPAGA VREM SA VA CALCAM IN PICIOARE PANA NE DATI SPAGA! MOREEEEE LEEEEEEEEEEIII!"