In vizita pe santierul TNB

Am avut ocazia ca saptamana trecuta sa ajung pe santierul Teatrului National Bucuresti, una dintre lucrarile de anvergura desfasurate in Bucurestii acestor vremuri. Va propun in aceasta postare sa exploram un pic maruntaiele intregului ansamblu (vorbim aici de un ansamblu, nu doar de o cladire singulara – 3 corpuri: corpul A aferent salii mari, corpul de legatura unde se gasesc sali de recuzita, spatii de birouri, ateliere, repetitii, in subsol – depozitare si corpul aferent salii mici, unde a functinat pana acum Teatrul de Opereta “Ion Dacian”).

Ansamblul a fost proiectat in anii 60 de catre arhitectul Horia Maicu si este alcatuit din Teatrul National Bucuresti (arh. Romeo Belea), hotelul Intercontinetal (arh. Dinu Hariton) si vastul parcaj de la subsol care le uneste. Cred ca pana acum a ajuns toata lumea sa stie istoria devenirii TNB-ului.

Finalizat in anul 1968, teatrul a fost afectat de un puternic incendiu (o legenda urbana spune ca atunci cand a avut loc incendiul din Sala Mare a teatrului, Ceausescu a spus ca responsabilul nu ar trebui anchetat si bagat la inchisoare, ci premiat intr-un fel sau altul pentru ceea ce a facut) la finele anilor ‘70, ocazie cu care N. Ceausescu a dictat remodelarea fatadei acestuia, la pachet cu o serie de modificari interioare cu scopul maririi spatiilor de adunare. Astfel, prin intermediul machetelor scara 1:1, din aproape in aproape, arhitectul Cezar Lazarescu a condus procesul de proiectare si executie (arh. Belea a refuzat la acea data sa participle la lucrarile de proiectare si remodelare) a fatadei cu arcade (agatate de cladirea initiala si care sprijineau pe parcajul subteran) si a maririi Salii Mari la aproximativ 1400 de locuri, prin spargerea unor diafragme (pereti) de beton, toate acestea in conditiile in care o sala de teatru functioneaza optim din punct de vedere vizual si acustic la maxim 900-920 de locuri.

Schita perspectiva a ansamblului

Ansamblul in constructie, foto via Muzeul de fotografie

Teatrul National Bucuresti in 1974, fotografiat de Arne Lind

foto via Bukresh Blog

Carte postala ilustrata din epoca, o imagine cosmetizata

Incercari scara 1:1, foto Andrei Pandele, via Locuri in Bucuresti

Studiile recente au ajuns la concluzia ca la un cutremur de magnitudine apropiata (nici macar egala, ci mai mica) de cea a celui din 4 martie 1977 fatada-butaforie ar cadea, prabusindu-se in subteran, iar interiorul teatrului impreuna cu salile si holurile nou create ar avea de suferit pagube majore. Din aceste considerente s-a luat decizia de remodelare a cladirii, de revenire la volumetria initiala si de aducere in contemporaneitate a programului de arhitectura, devenit mult mai complex decat un simplu spatiu de desfasurare a activitatilor de teatru.

Doua simulari ale viitorului aspect al Teatrului National Bucuresti

In prezent se desfasoara ample lucrari de consolidare si remodelare in corpul teatrului de opereta, Sala Mare din corpul A nefiind inca “atacata”, acest lucru urmand sa se petreaca in decursul acestui an, lucrarile fiind preconizate a se termina in septembrie 2014. Conditiile de desfasurare a santierului au impus ca in permanenta, in paralel cu santierul, teatrul sa aiba 3 sali complet functionale pentru desfasurarea spectacolelor.

In final vor exista 6 sali de spectacol la interior (Sala Mare in corpul A, o sala in spatele acesteia - Sala Scena, in corpul de legatura o sala multimedia, in zona unde se gasea atelierul de picture  – Sala Pictura, Sala Studio si Sala Atelier sub aceasta) si un spatiu de spectacol in exterior, deasupra Salii Mari.

Imagini dintr-un fost spatiu de depozitare care va primi functiunea de sala de spectacol

Si o imagine din sala Multimedia, cu care se va afla in legatura directa

Una dintre schimbarile majore care se vor petrece la nivel de functionalitate a complexului va fi aceea ca se va extinde perioada de functionare a acestuia, in cadrul lui fiind aduse activitati culturale conexe, cum ar fi proiectii foto-video, diverse expozitii sau intruniri/conferinte, vor fi amenajate librarii (va deveni ca suprafata cel mai mare teatru din Europa). Se urmareste o deschidere mai mare a institutiei catre publicul bucurestean si nu numai. Astfel, parterul va fi unul deschis circulatiei pietonale dinspre Universitate spre strada Tudor Arghezi. Vor aparea sali noi, printre care o noua sala intr-unul dintre spatiile de depozitare ale teatrului. Sala teatrului de opereta (viitoarea Sala Studio) se afla in lucru, fiind chiar si in prezent un unicat in Europa prin prisma faptului ca este o sala complet transformabila, in ea putandu-se desfasura spectacole de teatru in dispunere a gradenelor de tip elisabetana, italiana sau de tip arena.

Vedere intr-unul din holurile corpului C, spatiu de expozitie. Observati rezolvarea interesanta a instalatiei de ventilatie, "la vedere"

Imagini din sala de spectacol transformabila

Si doua detalii de scena si turn al scenei

Scena

Holuri, spatii tehnice, depozitari, ateliere

Stadiul lucrarilor in zona foyer-ului

Doua detalii de scara si plafon

O alta schimbare care va fi adusa complexului vor fi spatiile exterioare ale teatrului. Vorbim aici de regretata terasa "La Motoare" si de viitoarele spatii de joc in aer liber. Planurile vizeaza obtinerea unui spatiu de joc in aer liber deasupra Salii Mari, a unor terenuri de sport pe cladirea teatrului de opereta si nu in ultimul prevad un spatiu de cafenea-bar, aflat chiar pe palaria teatrului, orientat catre Piata Universitatii, deschis pe 3 laturi. Nu stim inca daca vor reveni si motoarele acolo unde se aflau inainte de intrarea in santier a teatrului sau daca se vor muta in aceasta cafenea nou creata (ceea ce nu ar fi rau, avand in vedere orientarea favorabila).

 Colturile cladirii, care in mod normal sunt vitrate, sunt protejate in prezent cu placi de gips-carton, dar sticla va reveni la timpul potrivit la locul ei

Cativa porumbei si-au facut deja loc in ochiurile "palariei"

Inchei cu o imagine de  imbinare a corpurilor, unde se afla fostul acces la terasa "La Motoare". La intrebarea de ce s-a ales aceasta culoare pentru a vopsi palaria teatrului, arhitectul a argumentat ca atunci cand s-au inceput releveele si lucrarile propriu-zise s-a descoperit ca palaria fusese vopsita intr-o culoare apropiata de aceasta, aspectul betonului aparent al primilor ani de viata ai teatrului fiind disparut. Astfel, s-a luat decizia vopsirii in acest grena, in ton cu fatada corpurilor B si C, aceasta culoare fiind considerata in regula si potrivita compozitiei de ansamblu. Partea tencuita si vopsita in alb cu registrele orizontale gri vine peste stratul initial de caramida, care la vremea respectiva ar fi trebuit sa primeasca o ampla fresca, pe 3 laturi (lucru care nu s-a intamplat deoarece in niciuna din propunerile din acea perioada nu aparea si cuplul Ceausescu).

Citeste tot...

Cartierul Tei (partea I)

Seria de zone puțin explorate continuă. Dacă săptămâna trecută vedeam cum arată Drumul Sării, acum aduc cartierul Tei în atenția voastră.

Ca și localizare, cartierul Tei se găsește în partea de est a capitalei și este delimitat de Șoseaua Petricani, strada Barbu Văcărescu, Șoseaua Ștefan cel Mare, strada Doamna Ghica și lacul omonim.

La prima vedere, cartierul pare banal, dat fiind faptul că este în mare parte un cartier dormitor, construit în anii '70 (când sau fost construite cartiere ca și Pantelimon, Berceni, Tineretului, etc). Artera ce trece prin inima cartierului, Bulevardul Lacul Tei, este bordată cu blocuri construite în '75-'76, ca și faimosul bloc de colț, de la intersecția cu strada Grigore Moisil:

Șirul de blocuri a înghițit în mod brutal aproape toată țesătura urbană existentă înainte. Doar două imobile au scăpat (o trăsătură interesantă a demolărilor șaptezeciste, lăsarea în picioare a imobilelor vechi masive):

Atât cel de sus cât și cel de jos sunt construite în anii 50, judecând după arhitectură :

Pe partea opusă, însă, găsim o altă latură a orașului, o mică oază de liniște. Mai exact multe case tip de un etaj :

Observăm că toată această zonă este o parcelare din a doua jumătate a secolului XX (nu mă hazardez să spun anii, poate îi știți voi). Exemplu de case tipice zonei :

Tot în zona asta am dat peste două surprize foarte mari, la intersecția străzilor Șcheiului de Sus și Banul Dumitrache :

Ambele sunt niște imobile impunătoare, primul adăpostind IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență), iar al doilea fiind Ministerul Administrației și Internelor. Din nou, fac apel la cititori : știți în ce an au fost construite și care a fost destinația inițială ? Oricum, sunt foarte interesante.

Mai încolo, pe Bulevardul Lacul Tei, avem alte obiective interesante. Biserica Sf. Treime, unde nenea preotul nu a rezistat să nu facă o adăugire (casă parohială oare?) :

Și cunoscutul Dan Vartanian a făcut o poză bisericii, în 1976. Pe atunci nu era obturată de bloc :

Puțin mai departe pe bulevard dăm de cămine (sunt vreo 7) :

Un mare FAIL arhitectural această mansardare. Nu le înțeleg obsesia pentru mansardă, cred că nu vor să aibe "probleme cu mansarda" :

Facultatea de Construcții Civile (UTCB):

Ne oprim pentru moment aici, cu promisiunea că în partea a doua vă voi arăta alte locuri foarte interesante ale acestui cartier.

(va urma)

Citeste tot...

Ziua cand biserica a ramas fara bani

Citeste tot...

Drumul Sării

În noiembrie anul trecut exploram Băneasa, un cartier interesant, ce nu primise niciodată atenție pe acest blog. Ca urmare a feedbackului pozitiv, am hotărât să mai aduc în atenția cititorilor Rezistenței și alte cartiere mai puțin cunoscute, dar cu farmecul lor.

În această postare mă voi concentra asupra Drumului Sării, o stradă ce unește rondul de la Răzoare cu Calea 13 Septembrie :

Înainte, câteva cuvinte de introducere. Nu am găsit nicăieri istoricul acestui cartier, dar judecând după arhitectură, este ridicat în mare parte în anii interbelici. Numele de Drumul Sării vine de la faptul că pe aici treceau negustorii de sare cu sarea extrasă din salina de la Slănic, mergând înspre Imperiul Otoman.

Încă un amănunt interesant se leagă de faptul că academicianul Dinu C Giurescu, după ce și-a văzut casa părintească demolată în 1988, a primit un apartament într-unul dintre blocurile care se construiau în Drumul Sării. Am putut vedea cu ochii mei cum o parte a acestui cartier a fost ras la finalul anilor '80 pentru a face rost anostelor blocuri.

Pornind dinspre Răzoare, prima vilă interesantă se găsește la intersecția cu str. Sergent Nuțu Ion:

În spatele acestei clădiri se ițește o altă clădire care mi-a atras imediat atenția :

Arhitectura pare industrială. Voi știți ce a fost înainte ? Uitându-mă pe google maps am observat că în spate se întinde ditamai spațiul industrial :

În continuare, alte poze din zonă :

Foarte multe vile din zonă sunt case "tip", construite la sfârșitul anilor 30 și începutul anilor 40:

Abătându-mă de la drumul principal am găsit această casă modestă, dar cu farmecul ei. În spate, liceul teoretic Ion Barbu:

Un bloc art-deco:

Apropiindu-mă de Calea 13 Septembrie, am pozat un impunător imobil aparținând stilului realism socialist. Data construcției o pot situa prin anii 50 și am o puternică bănuială că erau locuințe pentru cadrele militare:

Am mai remarcat de asemenea că are un portal foarte interesant :

Am ajuns și la celebrul rond de la Sebastian, unde picau foarte mulți examinați pentru permisul de condus, crezând că au de a face cu un sens giratoriu (deși nu era) și nu mai acordau prioritate de dreapta. "Problema" a fost îndreptată, iar acum este sens giratoriu. Clădirile pe care le-am pozat aparțin firmei Universal Coop:

Ca și concluzie, cartierul acesta merită văzut. Poate că sună banal, fiind chiar lângă Drumul Taberei și Ghencea, dar sper ca aceste poze să vă convingă de contrariu.

Citeste tot...